You are currently browsing the category archive for the ‘Impuls nr.8’ category.

 

Trăim într-o vreme în care adevărul este relativizat, negându-se astfel existenţa unui adevăr absolut. Trăim într-o lume în care elevii şi stundeţii muncesc din greu pentru a descoperi modalităţi noi de a copia. Trăim într-o lume în care lumea crede că fără minciună nu poţi supravieţui şi cu siguranţă nu poţi avansa. Trăim într-o lume în care minţim ca să îi impresionăm pe cei de lângă noi. Când vrem să obţinem o anume poziţie, să obţinem o anume slujbă minţim pe CV-ul nostru. Nu contează că încălcăm legea lui Dumnezeu şi legea ţării în care trăim atâta timp cât iese banul.

Trăim într-o lume în care adevărul şi minciuna nu se mai deosebesc.

Într-o astfel de lume in care noi astăzi trăim, revista Impuls şi-a propus în numarul acesta, să identifice umele minciunii şi să ne arate adevărul despre minciună.

Din sumar:

Minciuni pe pâine – editorial George Pordea

Pe urmele minciunii – interviu cu Corin Mihailă

„Minţirea prin cuvânt poate lua mai multe forme: de la o afirmaţie clar contrară realităţii, până la un răspuns evaziv.”

Minciuna ca adevăr – de Camelia Luncan

„Binecunoscutul pictor Pablo Picasso spunea că «arta e o minciună care ne ajută să înţelegem adevărul»“

Adevărul despre minciună – de Daniel Brânzei

Minciuna este o nebunie de moment, o încercare disperată de escapism ieftin.

Chestionar –  Articol de Camelia Luncan

Afară sunt mincinoşii – de Rodica Bogdan

“Multe dintre „minciunici” nici nu le luăm în calcul. De exemplu, refuzul de a servi o prăjitură în plus când eşti îmbiat: «Mai doriţi?”»Răspunsul vine uneori prompt: «Nu, mulţumesc!», chiar dacă nu corespunde realităţii. Un copil neascultător e speriat de mama sa: «Dacă nu mănânci, vine Baubau!» Spunem cuiva: «Ce bine arăţi azi!», şi dacă nu credem asta…“

Sărbătoarea Cinzecimii – Articol de Paul Oprea

Adevărul mai presus de orice – Articol de Bogdan Marian

Când negrul vrea să fie alb – Articol de Aurel Preda

Misionari printre studenţi – Articol de Ioana Zamfir

Căsătoria dincolo de vorbe – de George Pordea

„Oare acest lucru, pe care doresc să-l fac, este un protector al căsniciei mele sau un intrus?”

Nu ne întelegem – de Ioana Fântână

„Mă refer la acele momente în care miezul gândurilor tale nu are sens decât în mintea ta, iar când încerci să le împărtăşeşti cuiva, îşi pierd valoarea.“

Mai găsiti rebus şă alte articole.

Pentru a intra în posesia unui abonament citiţi sectiunea Abonamente.

În revista Psychology Today (Psihologia Azi), Bella D. Paulo a făcut un studiu a 147 de oameni cu vârste cuprinse între 18-71 de ani pe care i-a rugat să ţină un jurnal a tuturor minciunilor spuse de ei  în cursul unei săptămâni.  Psihologul a descoperit că majoritatea oamenilor mint odată sau de două ori pe zi.  În discuţii sociale cu o durată de zece sau mai multe minute, 20% dintre oameni spun o minciună.  Apoi, 30% dintre oameni îi înşeală pe alţii în interacţiunile dintre ei. 10% din minciuni sunt exagerări pe când 60% din minciuni nu au nici un sâmbure de adevăr.  Deşi doar una din şapte minciuni rămâne nedescoperită, 70% dintre minciunoşi afirmă că ar fi gata să mintă din nou.   Un studiu Barna are ca şi concluzie faptul că 32% dintre adulţi pretind că „minciuna este ceva necesar datorită zilelor în care trăim.”

Trăim într-o lume în care adevărul şi minciuna nu se mai deosebesc.  Trăim într-o lume în care elevii şi stundeţii muncesc din greu pentru a descoperi modalităţi noi de a copia.  Trăim într-o lume în care lumea crede că fără minciună nu poţi supravieţui şi cu siguranţă nu poţi avansa.  Trăim într-o lume în care minţim ca să îi impresionăm pe cei de lângă noi.  Când vrem să obţinem  o anume poziţie, să obţinem o anume slujbă minţim pe CV-ul nostru.  Când vrem să ne lăudăm cu copiii noştri le ridicăm notele de la 7 la 10 într-o secundă.  Trăim într-o lume în care minţim pentru a-i mulţumi pe cei de lângă noi mai ales pe cei ce ne sunt şefi, sau au o personalitate mai puternică decât a noastră.  Robert Louis Stevenson a spus: „cele mai necruţătoare minciuni sunt deseori spuse prin tăcere.”

Nu contează că încălcăm legea lui Dumnezeu şi legea ţării în care trăim atâta timp cât iese banul. 

Ce bine ar fi să avem o alarmă în sufletul nostru care să sune oridecâte ori minţim.  De fapt fiecare om are o astfel de alarmă care e dată de conştiinţa pusă de Dumnezeu în noi, însă pentru mulţi alarma nu se mai opreşte iar noi ne-am obişnuit cu sunetul ei…

George Pordea

Minciuna, ştim, este „denaturarea intenţionată a adevărului, având de obicei ca scop înşelarea cuiva”, iar mincinoşii merită acuza noastră de lipsă de onestitate şi de inducere în eroare, de caracter stricat şi gânduri egoiste. Minciuna mai are câteva echivalente; este „invenţie, născocire, plăsmuire, poveste, basm etc.”.

Acum, dacă analizăm aceste echivalente din urmă din mai multe puncte de vedere, putem constata faptul că invenţia, născocirea, plăsmuirea, povestea, basmul nu sunt rele în sine. Ele sunt rele atunci când sunt folosite pentru a fugi de o pedeapsă meritată sau pentru a provoca rău cuiva. Pot fi rele în fapt, nu în esenţă. Când sunt folosite pentru a ne sustrage din faţa Adevărului, pot fi incriminate – şi chiar sunt – ca fiind rele, dăunătoare, mincinoase. Dar dacă sunt folosite pentru a ne aduce în faţa Adevărului, pentru a ne confrunta cu el?

Binecunoscutul pictor Pablo Picasso spunea că „arta e o minciună care ne ajută să înţelegem adevărul„. Aşa să fie? Să fie arta un cadru în care uzezi de elemente neadevărate, nereale, însă prin care să transmiţi bucăţi de adevăr? Să fie pictura, literatura, sculptura, cinematografia chiar modalităţi de a folosi neadevărul într-un fel onest?

Să luăm un exemplu din literatură (iar exemplele pot fi nenumărate, dar ne vom limita la unul). În fabula Câinele şi căţelul, scrisă de către Grigore Alexandrescu, avem ca personaje principale doi câini. E bine ştiut faptul că fabula este o specie a genului epic care uzează de personificări ale animalelor şi obiectelor, astfel încât ele primesc însuşirile omului şi se comportă ca atare. Şi în această fabulă, câinele şi căţelul intră în dialog. Un element nereal. Câinele amendează „statutul social” al unor animale ca leii, urşii, lupii etc., ce se cred mai presus decât alte animale mai modeste, precum el.

Citește restul acestei intrări »

Adevărul este, că despre acest subiect s-au spus multe, dar multe nu înseamnă neapărat şi mult. Cuvintele noastre pot fi uneori suspect de goale sau neadecvate atunci când vrem să ne justificăm, nu să facem justiţie adevărului.

S-a spus de exemplu că  „Adevărul există! Minciunile trebuiesc inventate” şi aceasta este o realitate foarte uşor de verificat, dar mulţi au preferat să n-o facă. Ignoranţa noastră nu anulează însă  realitatea. 

Ce am putea spune noi despre această temă?

Mai întâi, trebuie să spunem că trăim într-o lume care a ales în mod deliberat să trăiască în minciună. „Este mai fascinant aşa, ţi se spune. Este şi mai folositor”. Pentru adevăr trebuie câteodată să mori. Minciunile te lasă în viaţă, ba uneori te ajută să trăieşti chiar foarte bine. Pentru că „minciuna stă cu împăraţii la masă”, cei mărunţi ajung foarte repede la concluzia că minciuna este principiul avansării sociale, cheia succesului în viaţă, secretul succesului financiar. 

Citește restul acestei intrări »

Nu de câte ori ai minţit trebuie să fii întrebat.

Avem senzaţia că de numărul minciunilor depinde autenticitatea sau duplicitatea noastră.

De câte ori trebuie să minţi ca să fii etichetat mincinos? E suficient o singură dată.

Consideri util să minţi, uneori? Nu suntem destul de sinceri ca să admitem lucrul acesta.

Haidem să încercăm să reformulăm întrebarea, ca să ne fie mai uşor.

Îţi place să minţi? Iată o întrebare mai importantă.

Te face să gemi minciuna care ţi-a alunecat de pe buze? Înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Trăieşti duelul dintre nou şi vechi, dintre dumnezeiesc şi pământesc. Dacă te frige minciuna care ţi-a scăpat, durerea şi ruşinea te vor face să tânjeşti după adevăr. Cu toate acestea, vinovăţia nu te va ajuta să scapi de minciună. Este doar un cerc vicios. Undeva conştiinţa sucombă şi revii cu consecvenţă la acelaşi mijloc de scăpare. În final, nici nu vei mai tresări când vei spune o minciună.

Citește restul acestei intrări »

Exemplul lui Pinocchio a intrat în limbajul curent: dacă minţi, îţi creşte nasul; dacă înveţi rău, ţi se lungesc urechile ca la măgar. Cartea lui Carlo Collodi s-a vândut în Italia în 10 milioane de exemplare, fiind a doua carte bine vândută după Divina Comedie (12 milioane de exemplare).

Cine n-a minţit niciodată?

Să dea primul cu piatra!

Nu, nu e aşa. Pentru minciună, pedeapsa nu era lapidarea, cu toate că ne amintim episodul Anania şi Safira care au murit pe loc după ce au minţit. Ei n-au încercat să-i mintă pe oameni, ci pe Dumnezeu. Asta e curată nebunie. Cum să minţi Ochiul care te vede ziua, noaptea, la marginea mării şi în locuinţa morţilor şi care îţi citeşte gândul înainte de a-l fi făcut manifest?

Citește restul acestei intrări »

După ce în numărul trecut am văzut intensitatea cu care este sărbătorit Paştele de către poporul Evreu, de data aceasta mergem, în ordine cronologică, la următorul eveniment comemorat, şi anume Shavuot.

ShaVuOt – Sărbătoarea Cincizecimii, sau Sărbătoarea Săptămânilor, este a doua sărbătoare majoră a poporului Evreu, una dintre cele trei poruncite în mod special de Dumnezeu (Exodul 23:14-16). Aceasta urmează sărbătoarea Paştelui îndeaproape, la exact 50 de zile, după porunca Domnului din Levitic 23:15-21, şi ne pune înainte mai multe evenimente petrecute la această dată de-a lungul vremurilor.

Citește restul acestei intrări »

În Faptele Apostolilor, capitolul 4, ni se relatează viaţa fraţilor şi surorilor din Biserica Primară din Ierusalim. Cei care aveau ogoare sau case le vindeau, iar banii primiţi se împărţeau astfel încât nici unul dintre ei să nu rămână cu vreo nevoie neîmplinită (Fapt. 4.32-37). Era o formă de comunism, dacă se poate spune astfel, însă nu orice fel de comunism, ci unul teocratic. Un om pe nume Anania şi soţia lui, Safira, au vândut o moşioară şi au adus banii la apostoli, care să-i împartă  oamenilor –  doar că nu au adus toţi banii, ci au oprit o parte din ei. Apostolul Petru a numit această faptă minciună, iar Dumnezeu i-a pedepsit cu moartea, întrucât au minţit nu pe un om, ci pe Duhul Sfânt (Fapt. 5.1-11).

Citește restul acestei intrări »

Am surprins următorul dialog, fiind în concediu la mare… înălţime pe vârful Postăvarul.

Ea: Aş dori să aflu adevărul despre minciună…

El: Află de la mine că nu există.

Ea: Ce? Adevăr despre minciună, sau minciună?

El: Nici una, nici alta.

Ea: Ascultă: Umblă o vorbă prin târg că în spatele unui bărbat,,papă-lapte’’ se află o femeie foarte puternică, frumoasă şi deşteaptă. Cine doreşte, să afirme contrariul. O astfel de femeie pleacă odată de acasă într-o călătorie de afaceri peste graniţă. De la hotel sună acasă. Soţul este cel care îi răspunde şi-i spune scurt:,,Câinele nostru a murit’’. Nu ai pic de tact. Ar fi trebuit să-mi spui: câinele nostru s-a suit pe acoperiş, mâine spuneai că a căzut şi că l-ai dus la veterinar, iar poimâine spuneai că a murit; aşa, mai pe ocolite. Apropo, întreabă soţia, ce mai este nou pe la noi? Mama ce face? Resemnat şi precaut soţul răspunde: Mama soacră ?……chiar acum s-a urcat pe acoperiş. Ce zici, toată povestea asta nu-i minciună?  

Citește restul acestei intrări »

Ce cuvinte vă vin în minte când vă gândiţi la studenţi? Cum sunt ei? Ce îi caracterizează? Unul din cuvinte poate fi rădăcini. Mulţi sunt cei care pleacă de acasă pentru a urma o facultate în alt oraş. Majoritatea îşi caută rostul şi drumul în viaţă. Cei mai mulţi doar caută. Nici ei nu ştiu ce, dar nu este greu să ne dăm seama de ce au cu adevărat nevoie. Răspunsul la probleme şi la căutări este Dumnezeu.

În 1992, un grup de absolvenţi de facultate din România, împreună cu un grup de americani, şi-au propus să-i ajute pe tinerii din România în descoperirea unor soluţii pentru problemele şi nevoile lor, prin prezentarea Evangheliei studenţilor din campusurile româneşti şi formarea lor ca ucenici ai Domnului. Aşa s-au pus bazele asociaţiei „Alege Viaţa”.

Citește restul acestei intrări »

Una din responsabilităţile majore ale soţului este de a-şi proteja soţia.  Există câteva domenii în viaţa de cuplu care ar trebui să fie nişte bariere de protecţie, precum ar fi: biserica, serviciul, copiii, şcoala, vecinii, prietenii, hobby-urile.  De aceea, când te gândeşti la o relaţie cu vecinii tăi, sau când doreşti să îţi faci prieteni noi, sau când te gândeşti să îţi schimbi serviciul, ar trebui să îţi pui întrebarea:  „Oare acest lucru, pe care doresc să-l fac, este un protector al căsniciei mele sau un intrus?”

Când un soţ se gândeşte să îşi schimbe serviciul, înainte de a lua o decizie ar trebui să se consulte cu soţia lui, chiar dacă în adâncul inimii lui el se justifică astfel:  „Eu sunt capul familiei şi voi face ceea ce cred eu că este bine.”  Dacă eşti un soţ înţelept te vei întreba dacă acel servici va afecta pozitiv sau negativ căsnicia ta şi abilitatea ta de a fi un protector al familiei.

Un cuplu ar trebui să se întrebe:  „Este căsnicia noastră mai puternică sau mai slabă datorită prietenilor pe care îi avem?  Influenţa prieteniilor pe care le avem ca şi cupluri este pozitivă sau negativă?”  Succesul căsniciei noastre ar trebui să fie factorul determinant în adoptarea sau respingerea elementelor periferice din viaţa cuplului respectiv.

Citește restul acestei intrări »

Vizite

  • 87,881

Toate articolele publicate pe acest blog reprezintă produsul activităţii redacționale a revistei IMPULS, având în vedere drepturile de autor ale scriitorilor. Ne rezervăm dreptul de a adnota, corecta, revizuii sau retrage oricare dintre articolele postate pe blog, fără vreun preaviz sau menţionări suplimentare. Articolele pot fi citate doar integral cu menţionarea corespunzătoare a autorului și a sursei: http://revistaimpuls.ro/,

Parteneri





Promo





Blogosfera Evanghelică