You are currently browsing the category archive for the ‘Impuls nr.7’ category.
A apărut numărul 7 al revistei IMPULS!
Odată cu apariţia lui aniversam un an de la apariţia primului număr.
Mulţumim cititorilor şi colaboratorilor noştri pentru că aţi fost alături de noi!
DIN SUMAR:
Un an – editorial George Pordea
De la chimie la Evanghelie – Interviu cu Livius Percy
Un tramvai numit dorinţă – articol de Marius Bădescu
Ce este împlinirea? – Dr. Costel Şofronie
Este împlinirea atingerea unui scop? Este împlinirea satisfacerea unei nevoi?
Neîmplinirea – Nimeni nu doreşte să-şi amintească de ea Articol de Ioana Fântâna
Aşteptări neîmplinite – Dificultăţile minore nerezolvate sunt cauza distrugerii unei căsnicii Articol de George Pordea
Sărbătoarea Paştelor – religia la evrei Articol de Paul Oprea
… iar ca sfârşit viaţa veşnică – Articol de Bogdan Marian
Drumul spre împlinire – articol de Aurel Preda
Torţa misiunii – Europa, bătrînul continet câmp de misiune Articol de Ioana Zamfir
Aşa sunt eu, ce vrei? – Portret de tânăr Articol de Ioana Fântână
IMPORTANT:
Pentru a putea intra în posesia unui exemplar tipărit citiţi secţiunea Abonamente.
„Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăsoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12.1-2).”
A trecut un an de când Revista Impuls a început alergarea care i-a fost pusă înainte. Au fost unii sfinţi, numiţi de Apostolul Pavel martori care ne înconjoara, care au alergat înainte de noi şi care au sfârşit alergarea care le-a fost pusă înainte. Ei sunt cei care stau în tribuna cerească şi ne fac nouă galerie pentru a continua să alergăm. Cândva ei erau pe pista de alergare şi alţi martori erau în tribună, dar acum ei stau ca mărturie a faptului că fiecare alergare pusă de Dumnezeu în faţa noastră poate fi dusă la bun sfârşit. Ei nu s-au dat bătuţi ci au alergat până la capăt chiar dacă au avut de îndurat suferinţă, chiar dacă au avut de plătit un preţ. Şi pentru că nu au abandonat, ei sunt încurajarea şi provocarea noastră. Aceşti martori erau oameni simpli ca şi noi dar care îşi aveau credinţa pusă în Dumnezeu, şi dacă ei au putut alerga pîna la capăt în cursa lor, atunci şi noi putem alerga mai departe chiar dacă avem de plătit un preţ. Când au ajuns la capătul alergării lor şi-au dat seama că s-a meritat nu doar pentru că au fost premiaţi ci şi pentru că au văzut impactul pe care l-au avut în viaţa altora, şi cred din toată inima mea că în acest an al Revistei Impuls, multe vieţi au fost atinse, vieţi pe care nu le cunoaştem dar într-o zi, acolo sus în slavă ne vom întâlni cu alţi alergători care nu s-au dat bătuţi datorită lucrării Revistei Impuls. Apoi, aceşti martori care ne înconjoară au demonstrat prin alergarea lor că pe Dumnezeu te poţi bizui plin de încredere. Dacă Dumnezeu a avut grijă de ei şi le-a onorat credinţa, i-a susţinut, i-a folosit şi i-a binecuvântat cred că El va continua să facă la fel pentru Revista Impuls cât şi pentru cei ce o citesc.
În timp ce alergăm să nu uităm să ne uităm la ţinta noastra Domnul Isus Hristos. Şi El a alergat şi şi-a sfârşit alergarea, ajungând campionul suprem. Astăzi însă, din campion a ajuns să fie judecător şi într-o zi când vom sta înaintea Lui aş dori să-L auzim spunând: „Bine rob bun şi credincios.”
Această „nebunie voluntară”, împlinit într-o lume nebună, nebună ar putea deveni o imagine contrariată pentru omul zilelor noastre. Pentru că, a asocia împlinirea, cu lumea în care trăim, ar însemna să cutezăm a vesti Cuvântul lui Dumnezeu şi preceptele care ne călăuzesc pe noi, creştinii.
Pentru că, doar în Dumnezeu şi în Biblie găsim acele tezaure de miracole şi dicţionare ale iubirii, care ne-ar putea face desăvârşiţi, împliniţi, realizaţi, chiar într-o lume dominată de un fariseism pseudo-moral.
Şi nu vorbim despre acele raţionamente ale acelora care se cred împliniţi prin măsura banilor lor, prin profesiile lor care le pot aduce satisfacţii, prin copii lor, ci despre cei care afirmă şi cred: „Căci pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câştig” (Filip. 1.21).
Împlinirea, capabilă să întrupeze năluciri materiale, ce nu au nimic în comun cu creştinismul, nu apare într-o atât de covârşitoare măreţie, ca în universul creat prin Jertfa de la cruce a Mântuitorului nostru, un univers guvernat de Iubire.
Căci astfel din întunericul, ce guvernează şi acum omenirea, s-au născut prin Jertfa de la cruce, prin Învierea covârşitoare, Iubirea…Sacrificiul de sine…Altruismul…Dăruirea…Împlinirea…
Căci, a fi împlinit porneşte din interior, aşa cum frescele lui Federico Zuccani par a se apropia – sau a se depărta – de cel ce înaintează privindu-le. Dacă eşti împăcat cu Hristos, eşti împlinit, cu convingerea că tot ceea ce ţi se întâmplă, nu poate fi mai mult, sau mai greu decât poţi suporta. Că Tata va avea grija de tine, de familia ta, de banii tăi, de cariera ta, de locul tău de muncă, îţi va da înţelepciunea, de a gestiona bine ce ai şi a te mulţumi pe tine şi pe cei din jur, cu ceea ce ai.
Cuvântul împlinire capătă o funcţie deformată, dacă nu încercăm noi relaţii între Cuvânt, noi şi Dumnezeu . „A iubi un cuvânt”, scrie Bacon, „înseamnă a iubi o imagine”, iar pentru noi, cuvântul, e Cartea Sfântă, iar imaginea e Sfânta Treime: Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Parafrazându-l pe Bacon „a dori împlinirea, înseamnă a iubi pe Dumnezeu”!
Conf.univ.dr. Claudia Pop
Unii dintre noi (printre care si eu) trăim un an întreg cu gândul la două săptămâni de concediu, sau două semestre şcolare cu gândul la vacanţă. Alţii rămân mulţi ani cu mintea la un eveniment pe care îl doresc în viitor, poate primul sărut, ziua nunţii, naşterea primului copil sau o finală de Campionat Mondial jucată de România. Şi când ai astfel de dorinţe, lucrurile încep să graviteze, într-un fel sau altul, în jurul lor. Sau ar trebui. Toate năzuinţele acestea se pot sau nu împlini, nimic nu-i sigur. Cel mai sigur lucru ce ţi se poate întâmpla însă, este să mori, iar din momentul în care te-ai născut, eşti suficient de bătrân pentru asta. Dincolo de aspiraţiile particulare, există şi una generală: pentru că moartea nu poate fi păcălită, toţi ne dorim să ajungem în Cer, unii de dragul lui Dumnezeu, alţii din frică de iad sau de necunoscut. Noi, creştinii, conştienţi de inevitabil, ne-am rezolvat problema – am dobândit paşaportul, cu ştampila pusă acum doua mii de ani. Ce frumos sună… mai ales cînd te gândeşti că „dincolo” te aşteaptă „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit”. Ceva înlăuntrul nostru arde de dor pentru o altă lume, o întrezărim, dar cum se face că deseori ne comportăm de parcă am trăi permanent aici?
Este împlinirea atingearea unui scop?
Este împlinirea satisfacerea unei nevoi?
Este o căutare.
Este o căutare a tuturor oamenilor: a celor săraci, dar şi a celor bogaţi; de la cerşetori la împăraţi toţi o caută. Este şi o căutare a tuturor timpurilor: pe cât de veche este, pe atât de actuală. Toate religiile o caută; toate recunosc că omul are nevoie de ceva ce nu are şi fiecare religie încearcă să dea un răspuns sau o soluţie acestei căutări. Şi ştiinţa o caută. Se investesc sume uriaşe pentru ca oamenii să fie mai mulţumiţi, satisfăcuţi şi împliniţi. Dar sunt oamenii cu adevărat mai împliniţi?
Este în Biblie o carte care are tocmai această temă: căutarea împlinirii. Această carte, numită Eclesiastul, ne prezintă căutările unui om pentru găsirea împlinirii, rostului în viaţă, a satisfacţiei.
Solomon a fost un om foarte bine înzestrat de Dumnezeu şi a avut la îndemană toate posibilităţile de a căuta, tot ce i-au văzut ochii. Şi a căutat şi cercetat totul.
Să vedem împreună unde a căutat Solomon împlinirea şi ce a găsit.
Nimeni nu doreşte să-si amintească de ea
Despre neîmplinire vor vorbi întotdeauna cei care nu au suferit-o, sau cei care au depăşit-o cu mult timp în urmă. Neîmplinirea este un cuvânt trist, deoarece reprezintă visuri şi planuri căzute la pământ. Nimeni nu doreşte să îşi amintească de ea; este un copil uitat, batjocorit şi renegat de toţi.
Copilul acesta bate la toate uşile. A bătut la a mea şi a bătut cu siguranţă şi la uşa cititorului. Cu toţii îi deschidem şi îl primim înăuntru înainte să-i cunoaştem numele, iar când îl aflăm este deja prea târziu ca să îl mai poftim să plece. Prezenţa lui este apăsătoare şi crudă; cuvintele lui amare şterg în câteva clipe zâmbetul de pe chipul celui care l-a primit. Vorbeşte puţin şi pleacă repede, însă clipele dureroase rămân în sufletul gazdei mult timp mai târziu. Perioada de apoi este un proces lung, obositor, marcat de speranţă puţină şi întrebări multe.
Dificultăţi minore, dar nerezolvate sunt cauza distrugerii unei căsnicii
Am ales să tratez în acest număr una dintre cele mai semnificative cauze ale supărărilor, care apar în zilele primare ale unei căsnicii şi anume: aşteptările neîmplinite. Nu cred că vreun cuplu care se pregăteşte de nuntă, care îşi alege hainele de nuntă, invitaţiile, florile şi locaţia lunii de miere, nu dezvoltă în inima lui aşteptări cu privire la ceea ce ar trebui să fie căsnicia. Nu cred că mirii intră în căsnicie sperând să dea greş, sperând să iasă totul rău. Nu cred că doi oameni se căsătoresc sperând să aibă o relaţie de cuplu mediocră, o căsnicie de nota 7. Deşi nu cred că un cuplu tânăr se aşteaptă să aibă o căsnicie de nota 10 cu felicitări, vreau să cred că toate cuplurile doresc să aibă o astfel de căsnicie. De aici încep aşteptările neîmplinite pe care le poate avea un cuplu.
Religia evreilor – Sărbătorile
Hristos a înviat! Acum 2000 de ani! Ne amintim de acest lucru în fiecare an, cu ocazia Sărbătorii Paştelui. Pentru unii, Paştele şi Crăciunul sunt singurele momente de legătură cu Biserica în decursul unui an. Pentru alţii însă, Sărbătoarea Paştelor este doar o altă oportunitate de comemorare a Jertfei Mântuitoare şi a dragostei lui Dumnezeu.
De unde vine însă sărbătoarea şi cum a devenit ea atât de importantă pentru credincioşi? Cu siguranţă originea evreiască a acestei sărbători nu este o noutate pentru cititori. Paştele este una dintre cele mai importante sărbători din tradiţia iudaică încă din anul 1300 î.Cr., după legile stabilite de Dumnezeu în Exodul 13. Ea amintea de eliberarea copiilor lui Israel din robia Egipteană printr-o intervenţie miraculoasă a lui Dumnezeu în favoarea poporului evreu.
Îmi aduc aminte de ceea ce ne-a spus dirigintele nostru la terminarea liceului: că după cei zece ani, când ne vom reîntâlni, să fim căsătoriţi şi să avem copii. După dânsul, aceasta urma să fie ţinta noastră, a elevilor săi, pentru următorul deceniu. Nu ştiu dacă vreunul dintre colegii mei şi-a propus acest scop, dar pentru unii oameni a avea o familie, a avea copii, este o împlinire. Când caut o slujbă, este deosebit de important pentru mine să găsesc una care să-mi aducă atât satisfacţii profesionale (să fiu provocat de ceea ce fac, să nu mă plictisesc şi să-mi placă ce fac), cât şi financiare (nimeni nu vrea să muncescă pe nasturi, nu?).
Fără credinţî e cu neputinţă
Poate că eşti într-un loc unde nu mai ai energie, timp, idei, soluţii, bani sau speranţă. Ai ajuns aşa de jos, încât nu mai ai unde coborî? Perfect, eşti în locul ideal. Vrei să fii împlinit? Atunci stinge din când în când lumina. Nu-ţi reduce timpul de somn şi nici de închinare. Închide telefonul, ascunde telecomanda televizorului, încuie uşa şi aşează-te pe genunchi. Dacă-ţi dăruieşti timpul persoanelor care nu-l merită, atunci nu ai dreptul să te plângi. Nu mai arde lumânarea la ambele capete în acelaşi timp. Cauza divorţului nu este căsătoria. Nu mai înghiţi minciuna diavolului, care spune că: ,,Dacă erai un creştin adevărat, nu ar fi trebuit să cazi”. Să nu comparăm ceea ce nu înţelegem cu ceea ce credem că pricepem. Toţi ar trebui să ştim că un om normal are nevoie de foarte puţine lucruri pentru a fi împlinit: hrană simplă, o temperatură constantă (sub un acoperiş), muncă, închinare, odihnă şi un partener de sex opus. Aproape toţi oamenii au, sau ar putea avea toate acestea, dar de cele mai multe ori îşi doresc mult mai mult, şi de aceea nu se simt împliniţi.
Europa, bătrânul continent – câmp de misiune
Când ne gândim la misiune şi misionari, ne vin în minte ţări îndepărtate, triburi de băştinaşi necivilizaţi, oameni care lasă tot şi pleacă într-o altă lume, foarte diferită de lumea modernă. Este aceasta o imaginea reală? Cum vede Dumnezeu misiunea în vremurile de acum?
De la primii paşi făcuţi de apostolul Pavel pe pământul european (Fapte 16:9-12) şi până în zilele noastre, Europa a fost binecuvântată de Dumnezeu cu martori ai credinţei, lucrători gata să se roage pentru acest continent. Europa contemporană reprezintă lumea postmodernistă, civilizată, în continuă creştere economică, politică şi ideologică. Ce loc ocupă Dumnezeu şi credinţa creştină în această lume?
De exemplu, sunt mai mulţi creştini evanghelici în Republica Democratã Congo din Africa decât în Spania, Franţa şi Portugalia luate la un loc. În Olanda, frecventarea bisericii a scãzut în mod dramatic; clãdirile pãrãsite ale bisericilor au devenit o problemă pentru autoritãţi, iar mai puţin de un sfert din populaţia ţării nu ştie ce reprezintã Paştele. În Franţa mai mult de 400.000 francezi sunt membri activi în sectele Mormonilor, Scientologilor, Martorilor lui Iehova etc. Această ţară este cunoscutã drept „cimitirul misionarilor”: numărul misionarilor ce renunţă la lucrarea de misiune este în continuă creştere; şi statisticile pot continua în acelaşi fel pentru fiecare ţară din Vestul Europei.
Revista Impuls 
Comentarii