A apărut Impuls nr.14

Muzica este paharul de cristal cu care ești servit de un înger sau un demon.

Revista Impuls vă propune un nou subiect: Muzica.

Muzica în întrebări și răspunsuri

Interviu cu Prof. Dr. Ioan Oarcea

„O muzică tonică este expresia unui spirit pozitiv, echilibrat pe când o muzică negativistă pornește dintr-o trăire confuză, care, asimilată prin ascultare induce aceleași stări în trăirea receptorului. Nu uitați că orice informație pe care o receptează ființa umană devine o parte componentă a sufletului uman. De aceea este foarte important să știm cu ce ne încărcăm propria noastră existență spirituală.

A citi pe note vechi

de Ioana Gavril

„Și cu cât ne simțim mai bine în cădere, cu atât muzica care ne este pe plac este mai primară și mai în dezacord cu înălțimile spiritului.“

În Mi bemol creștin

de Lucian Opriș

„Dacă vrei să înțelegi mai multe despre genurile de muzică care nu pot fi folosite în închinare, privește cu sinceritate la promotorii acestora. Vei constata că…“

Muzica mai mult decât zgomot

de Beck Corlan

„Muzica este cerneala cu care îmi scriu viața“

Note de familie

de Marius Chiciudean

„Ca şi creştini n-ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce arta ne aduce, ci mai degrabă pe ceea ce putem noi duce în artă. “

Muzica invizibilă

de Camelia Luncan

„Același vacarm și în biserică nu ar face decât să-ți transmită mesajul că biserica e doar un alt loc în care trebuie să fii pe lângă servici, malluri etc.“

De ce muzica?

de  Prof. Dr. Univ. Marius david Cruceru

„Cert este că Dumnezeu ne-a lăsat anumite mângâieri învecinate cu Raiul, raze de lumină care parcurg această creație, chemându-ne spre noua creație, spre un cer nou și un pământ nou, spre locul în care vom experimenta continuitatea cu această creație, dar și discontinuitatea, nu va mai fi soare, lună, mare, dar cu siguranță vom avea muzică.“

Psalmii o laudă pentru Dumnezeu

de Bogdan Marian

„Un om care Îl laudă și îi mulțumește lui Dumnezeu nu va avea timp să fie cârtitor.“

Scrapbook Lover

de Laki

„Metodă creativă de conservare a istoriei personale sau a familiei.“

Dialogul subtil al muzicii

de Ruben Bucoiu

„Argumentele nu conving pe nimeni – prin forţa lor care parcă (se) impune (şi cui îi place să i se impună?)– cele sugerate în schimb (prin muzică) se pare că sunt mai bune, mult mai bune.“

Pentru a intra în posesia unui abonament citiţi secțiunea Abonamente.

 

 

Publicitate

Linia vieții

Articol de Ruben Bucoiu

Tradiţia unei familii sau a unui popor (ca familie lărgită) ar putea fi comparată, de ce nu, cu linia din palmă – cu acel drum săpat oarecum asemenea unui destin în palma cuiva. Tradiţia ca alegere constantă şi împământenită a unui obicei sau a unei înlănţuiri de obiceiuri, sapă identitatea unei familii şi în mod constant direcţia în care se îndreaptă, aşa cum apele râului îşi sapă în faţa lor albia.
Familia poporului român e cunoscută şi diferită între celelalte familii europene după tradiţiile şi obiceiurile pe care le are. Obiceiul de a face haz de necaz, tradiţia de a face aşa generaţie după generaţie, e doar un exemplu la îndemână. Dar în marea familie românească, presărate în mod ideal asemenea boabelor de sare într-o mâncare, sunt alte familii cu alte obiceiuri, uneori nu la modă, fără up-date-ul vremii şi astfel aflate în ochii celorlalţi sub zodia umbroasă a ciudăţeniei. Doar tradiţiile diferite şi obiceiurile parcă din altă lume a acestor familii dovedesc (lor şi nouă) că standardele şi valorile lor, relaţionale, moral-religioase, sau din alte puncte de vedere, au alte surse, alte izvoare decât cele contemporane. Obiceiul de a mânca duminică de duminică, la masa de dimineaţă sau la cină, Cuvintele vieţii şi nu ştirile locale, tradiţia de a spune „nu“ atunci când e cazul.
„Suntem ceea ce facem în mod repetat, vorba filosofului grec, fie că e vorba de fiecare dintre noi ca individ, sau ce facem în familia care ne este cea mai dragă pe lume, familia religioasă sau naţională căreia îi aparţinem.

Stăpân sau slujitor

de Laki

„Sunt tovarăşul tău permanent, te împing spre succes sau te trag spre eşec. Sunt la dispoziţia ta, 80% din ceea ce faci ai putea să-mi încredinţezi şi voi face prompt şi corect. Sunt uşor de condus, trebuie doar să fii ferm cu mine. Arată-mi ce ai de gând să faci, şi după câteva lecţii o voi face automat. Sunt slujitorul tuturor oamenilor măreţi. Totodată sunt şi stăpânul tuturor eşecurilor. Pe toţi cei mari, eu i-am făcut mari, pe toţi cei ce-au eşuat, eu i-am dus acolo. Nu sunt un robot, dar lucrez cu precizia lui şi cu inteligenţa umană. Ia-mă, antrenează-mă …şi-ţi voi pune lumea la picioare. Tratează-mă cu uşurinţă şi te voi distruge. Cine sunt eu?“
Încearcă să răspunzi la această ghicitoare înainte de a citi mai departe.
În urmă cu câteva luni am fost pusă în faţa acestei întrebări şi a trebuit să mă gândesc serios la obiceiurile mele (pentru că despre ele vorbim). John Dryden spunea că „mai întâi ne facem obiceiuri, iar mai apoi ele ne fac pe noi”. Dacă înţelegem că ne antrenăm, pe noi şi pe copiii noştri, pentru eternitate nu vom lăsa lenea sau indiferenţa să ne frâneze în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ce obişnuieşti să faci cu timpul tău, cu orele pe care le primeşte zilnic? Ceea ce e uşor de făcut e şi uşor de nefăcut.
Ce faci cu resursele, cu banii tăi? Zgârcenia sau risipa se pot schimba cu alte obiceiuri, cum ar fi: economisirea şi generozitatea.
Întreabă-te dacă eşti perseverent şi dacă termini ce începi. La început de an sigur ţi-ai făcut noi planuri. Decide azi să le şi finalizezi.
Un alt obicei sănătos are de-a face cu mulţumirea. Te-ai deprins la aceasta sau eşti veşnic bosumflat?
Care e obiceiul limbii tale? Medicii cer adesea „limba la control“ şi aceasta dă anumite indicii cu privire la anumite boli. Dumnezeu va face într-o zi acelaşi lucru şi va pune un diagnostic exact. Spui adevărul? Dacă nu, dedică-te azi adevărului.
Obişnuieşti să ierţi? Isus Hristos ne-a făcut liberi, noi de bună voie ne facem sclavi, neiertând. Cineva spunea că „mai important decât ceea ce ronţăi, e ceea ce te roade“.
Şi nu uita că dacă eşti părinte, obiceiurile tale vor fi transmise copilului tău. „Dacă Dumnezeu e Olarul şi copilul e lutul, tu eşti roata“ (M. and D. Pearl). Obiceiurile sănătoase vor fi o sursă de putere pentru întreaga lui viaţă nelăsându-l să-şi irosească energia pe dorinţe egoiste. În plus, Îl va onora pe Dumnezeu şi nu va fi lăsat la voia circumstanţelor.
Pe tine obiceiurile te slujesc sau te stăpânesc?

…de obicei, creștin

de Dani Surducan (Austria)

Să uităm pentru o clipă enervanta criză „ce ne-nfăşoară aşa de lesnec“ şi să dăm imaginativ filele galbene de atâta timp ale istoriei până în anul 64 d.Hr.
Fumul născut din bricheta lui Nero încă se mai înălţa pale pale peste uliţele Romei. Peste întregul oraş picura amurgul Genezei. Pe o străduţă mergea speriat şi gâfâind un om urmărit de o ceată de ostaşi romani. Cum tinereţea demult îl părăsise şi cum nu cunoştea nici o scurtătură, nefiind din partea locului, a fost prins la o cotitură de soldaţii şmecheri care-l întrebă politicos cu un bici pe spate: „Cum te cheamă, nemernicule?“„Mă cheamă Simon a lu’ Iona din satul Capernaum…. Cristos cel răstignit şi înviat a treia zi mi-a pus numele Petru şi spre buimăceala voastră, unii îmi mai spun şi Chifa.“ „Să înţelegem că eşti creştin sau piroman, cum se aude prin târg?“
Cântatul unui cocoş latin dintr-un coteţ de peste zid avu efect de polistiren pisat asupra lui Petru, ce cuprins de vechii fiori ai trădării răspunse hotărât: „Piroman nu sunt, mai degrabă pompier celest din moment ce meseria mea e să scot oamenii din foc, nu să le pun foc, dar creştin, da, sunt… şi voi fi mereu!“
Bătut, asistând la crucificarea soţiei, crucificat cu capul în jos, plâns de soacră şi de mulţi, pentru că se numea creștin şi-atât.

Muzica mai mult decât zgomot

„Muzicienii își propun să cânte armoniile inimii curate, având un vis: „să facă bine celor din jur“, dar din păcate, ei ajung de cele mai multe ori să cânte armoniile dezacordate, dictate de media și trend, devenind ușor înfrânți și atacați de falsele valori.“ – Beck Corlan

(fragment din „Muzica mai mult decât zgomot“ – Impuls nr.14)

Tradiții și obiceiuri la creștini

Valentin Ștef s-a născut în Brașov în 1970 și L-a cunoscut pe Domnul la vârsta de 20 de ani. A decis să-și pună întreaga viață la dispoziția lui Dumnezeu, la început fiind implicat în lucrarea cu tinerii, urmând ca mai apoi să fie ales prezbiter în Biserica Baptistă Română din Brașov. În prezent este pastor al unei biserici noi din localitatea Sânpetru Brașov
Înțelegând că Dumnezeu îl cheamă să fie „o voce“ pentru cei ce nu pot să se exprime a fondat acum 10 ani o organizație non-guvernamentală care are în atenție nevoile copiilor instituționalizați și a persoanelor aflate în risc de excluziune socială, iar de curând a început să se implice și în slujirea persoanelor cu dizabilități.
Pasiunea lui cea mai mare este voia Domnului nostru dar ca şi pasiuni mai mici: îi place mult să călătorească cu bicicleta, să înoate, să petreacă timp în natură.

Ce înseamnă tradiţia?
Tradiţia este un obicei care s-a perpetuat de la o generaţie la alta.
Există vreo diferenţă între tradiţie şi obicei?
Există diferențe ce se observă din definiție: Obiceiul poate fi cultivat de o persoană sau de o generație în timpul vieții acesteia dar tradiția se extinde la mai multe generații. Mai concret, obiceiul ține o viață, în timp ce tradiția se perpetuează de la o viață la alta. Obiceiul se formează din practica repetată a unei acțiuni în decursul vieții, dar care extinsă și transmisă generațiilor următoare, duce la tradiție.
Avem tradiţii, dar ne sunt ele necesare? Unde să ne oprim?
Majoritatea oamenilor au tradiții. Dacă avem tradiții bune atunci acestea sunt necesare și se impune a fi păstrate. Dacă ele sunt rele atunci nu avem nevoie de ele. Dar asta depinde foarte mult de sursă din care provin tradițiile.
Unde ne oprim cu înnoitul? Acolo unde noul „dăunează grav sănătății“ spirituale. Eu nu văd obligatoriu un antagonism inerent între nou și tradiție și nu aș vrea să considerăm că tot ce este nou e împotriva tradiției sau că tradiția se opune înnoirii, chiar dacă sensul cuvântului tradiție ne duce cu gândul la ceva vechi.
Înnoirea are un ritm care poate fi asimilat fără probleme. Depășind măsura și ritmul, noutatea poate produce dezechilibre majore. Alvin Toffler în „Șocul viitorului“ susţine că această schimbare spre nou, permanentă și rapidă, contribuie la alienarea (înnebunirea) omului.
Acum și înnoirea este percepută diferit de la persoană la persoană. Tinerii de exemplu fac față mai ușor la schimbări și se adaptează mai repede la nou, bătrânii pe de altă parte se simt confortabil în stilul în care au trăit până atunci. Mie îmi place să merg pe munte și acolo grupul se ghisează după o regulă simplă: viteza de deplasare a grupului trebuie să țină cont de capacitățile celui mai slab din grup. Viteza de înnoire ar trebui să țină cont de același aspect astfel încât biserica să rămână unită.
Păstrarea unor tradiţii este „legală“? Putem controla tradiţiile?
Uneori, păstrarea unor tradiții, poate fi considerată „legalism” în sensul că tradiția se impune în ciuda oricărei realități și tradiția în sine ajunge să subjuge omul care o practică. În Marcu 2:27 Domnul spune că tradiția Sabatului a fost făcută să slujească omului, adică să-i aducă un real folos și nu omul să slujească tradiția Sabatului, adică, din punctul meu de vedere, să trasforme pe om într-un legalist rigid.
O tradiție bună nu are cum să devină legalistă dacă are la bază un obicei de viață folositor și benefic omului. Tradițiile pot fi controlate. Ele pot fi acceptate sau respinse, perpetuate sau oprite. Procesul de formare al tradițiilor poate fi destul de complex și alterarea sau anacronizarea lor o realitate demnă de analizat cu atenție și obiectivitate.

Obiceiul de a sta în banca mea

de Ioana Gavril

O fixație care mă vizitează des este că lumea mea interioară, aceea pe care mi-am construit raportul cu Dumnezeu și cu ceilalți, este foarte fragilă. În fiecare clipă a vieții mele sunt pe marginea prăpastiei. Nu e vorba de acel soi de prăpastie de care sunt conștienți și cei din jur, de care m-ar putea salva o persoană care mă iubește. Este o prăpastie despre care numai trei suntem conștienți: eu (cel mai puțin), Dumnezeu și Satan. E prăpastia mea personală pe care o contemplăm toți trei.

Iov a stat pe marginea propriei sale prăpăstii vreme îndelungată. Pentru unii, o viață de om. Alături îi stăteau Dumnezeu și Satan. Într-o zi, Dumnezeu a decis că e timpul, iar Satan i-a dat un brânci. În acea clipă, toată lumea interioară a lui Iov s-a prăbușit. Până atunci crezuse că motivul pentru care se bucura în sfârși de agoniseala de o viață era simplu: că muncise, că meritase, că fusese un om vrednic în ochii lui Dumnezeu și îndurător față de angajații săi. Nu avea idee până unde avea să cadă.

10 obiceiuri în familie

de George Pordea

Familiile din ziua de astăzi sunt cu mult diferite de familiile de acum 25 de ani, însă cred că orice familie guvernată de obiceiuri bune poate avea succes indiferent de perioada, în care trăieşte. Spun lucrul acesta pentru că uitându-mă în Cuvântul lui Dumnezeu găsesc atât oameni care au reuşit să dezvolte familii sănătoase cât şi oameni care au eşuat pe plan familial. În cartea Iosua, copiii lui Israel ajung în cele din urmă în Ţara Promisă. În timp ce se pregăteau să îşi aşezau locuinţele, liderul poporului aduce o provocare familiilor din acea perioadă spunând: „Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu sau dumnezeilor Amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). Prioritatea oricărui cămin din orice perioadă din istorie, ar trebui să aibă la bază decizia lui Iosua de a sluji Domnului împreună cu familia sa şi toate obiceiurile familiale ar trebui dezvoltate în jurul acestei priorităţi.

În momentele următoare aş dori să pun în faţa ochilor dumneavoastră o listă cu zece dintre cele mai importante obiceiuri, care ar trebui să existe în familiile noastre dacă dorim să avem succes în acest domeniu al vieţii.

10. Copiii sunt disciplinaţi în dragoste dar cu consecvenţă

Când un copil este lăsat să fie dictator într-un cămin, acea familie va trăi în haos. Când un copil este asezat în mijlocul unor graniţe bine delimitate şi i se explică foarte clar care sunt consecinţele încălcării acestor graniţe, va învăţa repede să aleagă corect pentru că nu va dori să sufere consecinţele unor alegeri greşite. Aceste graniţe trebuie delimitate de comun acord de către ambii părinţi care împreună decid să facă front comun în a respecta aceste graniţe. 

Binecuvântări instant pentru creștini grăbiți

de Glen Mitori

Mulţi îl considera pe Paul Newman , a fi un om talentat. El a avut o carieră strălucitoare ca actor şi cînd a început cursele auto ca şi hobby, a dovedit că este foarte priceput şi în mînuirea volanului. Deşi unii oameni au o mulţime de abilităţi înăscute , acesta nu-i şi cazul lui Newman. Când el vorbeşte despre succesele sale aminteşte de greşelile făcute la început şi de multele ore de muncă intensă. El a spus despre sine : „ eu n-am nici un dar pentru ceva ! Am avut numai darul perseverenţei ! Acesta este darul pe care l-aş recomanda pentru fiecare dintre noi.”

Din cauza filosofiei actuale, «totul repede şi acum», majoritatea dăm faliment când este vorba de perseverenţă. Oamenii nu mai ştiu să aştepte. Când descoperă astăzi că au nevoie de un produs sau serviciu ei ar vrea să fie dejagata de ieri. Magazinele alimentare sunt pline de lucruri « gata făcute » care doar trebuie să fie încălzite 5-10 minute la cuptorul cu microunde şi mama poate striga« La masă ! ».

 Societatea, în general, propune din ce în ce mai multe soluţii « rapide şi fără efort ». Vedem reclame gen « Slăbiţi în 15 zile, fără să schimbaţi obiceiurile alimentare ». Există aparate pentru a face « musculatură fără efort ». Persoana stă întinsă la soare şi nişte electrozi trimit descărcări electrice la muşchi iar aceştia se contractă. Prin urmare acea persoană face sport fără a transpira. Astfel de produse se vând ca pâinea caldă, ceea ce arată că oamenii aceasta doresc astăzi. Totul rapid şi fără efort !  Şi suntem influenţaţi de acest mod de gândire. Apar mari probleme  când transferam acest mod de gândire în biserică, în relaţia noastră cu Dumnezeu. Dumnezeu nu se schimbă ! El a stabilit că unele lucruri se obţin numai în timp.

Reversul medaliei

Vedem în jurul nostru creștini binecuvântați, oameni care parcă au descoperit cornul abundenței, iar pământul nostru uscat tânjește după ploaia binecuvântării, dar ne-am întrebat vreodată ce e dincolo de strălucirea medaliei?

de Liviu Mihăileanu

Am crezut o vreme că în spatele succesului stă inteligenţa. Am auzit de multe ori: „normal că a reuşit, e deştept”, însă în ultima vreme aud din ce în ce mai des sintagma „băieţilor deştepţi” folosită în mediile politice, în sens peiorativ. Aşadar: a fi deştept înseamnă să ai un anumit IQ sau să ştii „să te învârţi” pentru a-ţi aduna cât mai multe avantaje personale? Inteligenţa are rolul ei însă cred că o supraestimăm dacă definim succesul prin ea însăşi. Exemple în acest sens avem în fiecare zi şi în orice loc: nu aţi simţit niciodată că omul spre care vă uitaţi şi pe care îl consideraţi „de succes” parcă nu e chiar atât de inteligent însă are „ceva” care îl defineşte? Eu da…

Vorbe, vorbe…

de Ionatan Piroșca

Vorbele sunt cele dintâi fapte ale inimii

Dacă poate cineva să îşi strunească limba, atunci îşi poate conduce întregul trup. Aşa ne prezintă Scriptura inimaginabila putere a acestui “foc mic care aprinde o pădure mare.” Ce o face oare să fie aşa? De ce cuvintele noastre au această uriaşă putere? De unde vine ea?

Vorbele unui om au deschis calea celor mai mari confruntări din istorie. Să ne amintim de cel de-al doilea Război Mondial şi de Hitler… De răcnetele lui care instigau şi isterizau o naţiune întreagă. Dar şi de vorbele tâmplarului din Nazaret şi ale ucenicilor Săi, care au câştigat lumea cu mesajul lor de pace şi iubire. Ce anume face deosebirea între aceste două situaţii?

 Rolul cuvintelor

 Cuvintele au fost întotdeauna cea mai scurtă legătură dintre o realitate personală, subiectivă prin excelenţă, şi realitatea înconjurătoare. Ele reflectă atât modul cum se raportează fiecare individ la sine, la trăirile lui cele mai profunde, la instinctele, imaginaţia, sentimentele lui, cât şi încercarea lui de a se adapta condiţiilor exterioare, mai mult, de a le influenţa,  de a le modifica, de a le înlocui…