You are currently browsing the tag archive for the ‘cristina olariu’ tag.
Nu de câte ori ai minţit trebuie să fii întrebat.
Avem senzaţia că de numărul minciunilor depinde autenticitatea sau duplicitatea noastră.
De câte ori trebuie să minţi ca să fii etichetat mincinos? E suficient o singură dată.
Consideri util să minţi, uneori? Nu suntem destul de sinceri ca să admitem lucrul acesta.
Haidem să încercăm să reformulăm întrebarea, ca să ne fie mai uşor.
Îţi place să minţi? Iată o întrebare mai importantă.
Te face să gemi minciuna care ţi-a alunecat de pe buze? Înseamnă că eşti pe drumul cel bun. Trăieşti duelul dintre nou şi vechi, dintre dumnezeiesc şi pământesc. Dacă te frige minciuna care ţi-a scăpat, durerea şi ruşinea te vor face să tânjeşti după adevăr. Cu toate acestea, vinovăţia nu te va ajuta să scapi de minciună. Este doar un cerc vicios. Undeva conştiinţa sucombă şi revii cu consecvenţă la acelaşi mijloc de scăpare. În final, nici nu vei mai tresări când vei spune o minciună.
Articol de Cristina Olariu
Am rămas marcaţi de ajutoarele de care de multe ori nu aveam nevoie, de sponsorizări pe care nu întotdeauna le-am meritat. Românii, mari amatori de gratuităţi, fac coadă în faţa oricărei posibilităţi de a mai obţine ceva pe degeaba.
Există o mentalitate alimentată de regimul comunist: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc“. O etică a muncii complet răsturnată. Suntem renumiţi pentru lucrul de mântuială. Să vorbim despre gropile din asfalt, serviciile de proastă calitate, vânzătoarele ursuze, funcţionarii arţăgoşi şi câte şi mai câte oftaturi zilnice?
Dar cum se explică hărnicia „căpşunarilor“? Echipele de români care pun gresie, faianţă, parchet sunt renumite peste graniţă. Care este miracolul care îl transformă pe românul fără chef, într-un muncitor punctual şi conştiincios?
Revista Impuls 
Comentarii