You are currently browsing the tag archive for the ‘george pordea’ tag.
de George Pordea
(articol apărut în numărul 3 – septembrie 2007)
O relatie mai presus de argumente
Fiecare partener al unei căsnicii trebuie să înveţe să se “certe corect”. Spun acest lucru pentru că într-o relaţie dintre doi oameni nu ne putem aştepta să fim de acord 100% în fiecare domeniu al vieţii. Poate dacă ne-am putea clona am reuşi să fim de acord cu clona noastră, însă sigur am avea o relaţie plicticoasă şi fără însemnătate. De fapt, ceea ce atrage un bărbat de o femeie şi viceversa sunt diferenţele dintre ei, care îi fac unici.
De regulă, bărbaţii puternici sunt atraşi de domnişoarele dulci şi firave. Această tandreţe a unei domnişoare s-ar putea la un moment dat să iasă în evidenţă într-un fel neînţeles de acel bărbat puternic. Aşa că fiecare cuplu trebuie să înveţe cum să trateze neînţelegerile într-un mod prin care să fie înţeleşi corect. Citește restul acestei intrări »
El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească
Tânărul din pilda dată de Domnul Isus a plecat de acasă şi a cheltuit întreaga avere primită de la tatăl său ca moştenire. În loc să facă investiţii înţelepte, a risipit acele bunuri devenind un om sărac şi primind o slujbă de porcar.
În acest pasaj din Scriptură putem identifica trei atitudini pe care le găsim în majoritatea căsniciilor.
Îmi aduc aminte de zilele în care eram la studii într-o ţară străină, într-o şcoală complet nouă pentru mine, interacţionând cu oameni noi. Foarte curând am descoperit că este esenţial să îţi faci prieteni noi din colegii pe care nu îi cunoşti şi despre care nu ştii cum te vor trata, dacă te vor accepta cu plusurile şi cu minusurile tale şi dacă vor fi gata să îţi sară în ajutor atunci când momentele dificile ale vieţii de student vor veni. Printre aceşti oameni noi, am întâlnit o fată simpatică, deschisă, caldă şi foarte prietenoasă. În prima fază ne-am aflat numele unul altuia printr-un amic comun, iar mai apoi ne-am limitat la conversaţiile de complezenţă. Totuşi, încetul cu încetul, relaţia de buni amici, de buni prieteni se dezvolta de la zi la zi. De multe ori luam masa împreună, reuşind să vorbim despre orice, fără să existe vreo agendă ascunsă de a trece un pas mai departe de amiciţia noastră. Când în timp am ajuns să mă gândesc că poate ar fi posibil să încerc să duc această relaţie dincolo de ceea ce era în acel moment, noi doi eram prieteni foarte buni. Astăzi, sunt căsătorit cu acea fată şi vreau doar să vă spun că prin căsătorie nu am pierdut un prieten, ci am câştigat cel mai bun prieten al meu. Cred din toată inima mea că un soţ ar trebui să facă din soţia lui cea mai bună prietenă a lui şi fiecare soţie ar trebui să facă din soţul ei cel mai bun prieten al ei.
Am observat că în ultimii ani majoritatea tinerilor doresc să meargă la facultate. Unii merg pentru că aşa doresc părinţii lor, aceasta e aşteptarea părinţilor lor. Alţii merg pentru că şcoala le este plătită de părinţi şi nu au de ales. Alţii merg pentru că toţi ceilalţi colegi au decis să meargă la facultate, şi cum să rămână ei mai prejos decât cei din jur. Alţii merg pentru că nu pot avansa în cariera aleasă de ei fără a avea o facultate. Alţii merg pentru a obţine o diplomă, pentru a avea un titlu. Puţini sunt însă cei ce aleg să meargă la o facultate pentru a învăţa, pentru a asimila o cunoştinţă care să le folosească şi pe care să o pună în practică mai târziu în viaţă. De fapt, mulţi dintre cei ce sunt în anul doi sau trei de facultate îţi vor spune că materiile studiate de ei nu le vor folosi la nimic când vor practica o slujbă. Prea puţini sunt cei ce se înscriu la o şcoală şi o absolvă ca oameni înţelepţi.
Există o şcoală în care se predă un singur manual, de către un singur profesor şi în care materia predată chiar dacă nu considerăm că ne foloseşte pe moment, descoperim că ne foloseşte în viitor. Această şcoală este şcoala lui Dumnezeu, cartea studiată este Biblia, iar profesorul este Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. În şcoala aceasta vei descoperi trei tipuri de studenţi. Mai întâi îi avem pe cei înţelepţi, pe cei care doresc să trăiască după Manualul predat, Biblia, şi care caută adevăruri şi principii scripturale pentru a-i ajuta în deciziile vieţii. Studentul înţelept este cel care ascultă învăţătura predată („Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi…” – Prov. 8.33), care primeşte învăţătura predată („Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile…” – Prov. 10.8), şi care împlineşte învăţătura predată („Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” – Iacov 1.22). Apoi, al doilea tip de studenţi sunt cei neştiutori. Un astfel de student nu ştie cum doreşte Dumnezeu să trăiască. Neştiutorul nu trăieşte cum ar trebui să trăiască nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu ştie ce ar trebui să facă. Viaţa acestui om este maleabilă, şi poate fi mulată după Cuvântul lui Dumnezeu („Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.” – Ps. 19.7). Al treilea tip de studenţi sunt nebunii. Studentul nebun nesocoteşte adevărul, respinge adevărul, urăşte adevărul, fuge de adevăr („…nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” – Prov. 1:7). Nebunul alege să nu împlinească manualul predat pentru că în inima lui nu crede că există Dumnezeu, nu crede că va exista un examen final şi trăirea lui demonstrează acest lucru (Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” – Ps. 14.1).
Aşa cum în societatea în care trăim mai toţi merg la şcoală, în şcoala lui Dumnezeu suntem înscrişi cu toţii, însă mă întreb oare ce fel de studenţi suntem. Înţelepţi, neştiutori sau nebuni?
George Pordea
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Prov. 22.6).
Una din cauzele majore de divorţ are de-a face cu educaţia copiilor. Sunt însă unele cupluri tinere care se feresc să aibă copii, deoarece se gândesc în primul rând la ei, iar mai apoi se gândesc la copii. Mulţi spun: „Dacă fac copii nu mai am viaţă, pentru că totul se va învârti în jurul copiilor.” Datorită economiei în care trăim, alte cupluri gândesc astfel: „De ce să facem copii dacă nu avem ce să le oferim? Mai întâi trebuie să avem o casă cu cel puţin trei camere, un living şi două băi, o maşină şi un cont de economii şi doar după ce ne-am realizat material ne putem gândi şi noi la un copil, maxim doi.” Cu toate acestea, când cuplurile au realizat ceea ce credeau că trebuie să realizeze înainte de a avea un copil, ele tind să creadă că slujba lor a luat sfârşit, când, de fapt, abia a început. Acel bebeluş adus acasă de la maternitate nu ştie dacă doarme într-un pătuţ de 100 de lei sau unul de 1000 de lei. El nu ştie dacă scutecul lui e Pampers sau un scutec generic. El nu ştie dacă e spălat cu Johnson & Johnson sau cu săpun de casă, însă el ştie când e iubit, ştie când e educat, ştie când e disciplinat. Când îţi cumperi o maşină primeşti o carte de instrucţiuni, care are rolul de a te învăţa ce face fiecare butonaş în parte. Când naşti un copil nu primeşti nicio carte de instrucţiuni la maternitate. Slavă lui Dumnezeu însă că avem un Creator care nu ne-a lăsat în întuneric şi ne-a dat Cartea Lui, care ne învaţă ce principii ar trebui să adoptăm în viaţă atunci când avem onoarea de a fi părinţi. Totuşi, este trist faptul că mulţi consideră metodele lui Dumnezeu învechite, demodate şi chiar depăşite, şi ca urmare nu le pun în practică, lăsând copilul să îşi educe părinţii şi nu viceversa.
Trăim într-o vreme în care adevărul este relativizat, negându-se astfel existenţa unui adevăr absolut. Trăim într-o lume în care elevii şi stundeţii muncesc din greu pentru a descoperi modalităţi noi de a copia. Trăim într-o lume în care lumea crede că fără minciună nu poţi supravieţui şi cu siguranţă nu poţi avansa. Trăim într-o lume în care minţim ca să îi impresionăm pe cei de lângă noi. Când vrem să obţinem o anume poziţie, să obţinem o anume slujbă minţim pe CV-ul nostru. Nu contează că încălcăm legea lui Dumnezeu şi legea ţării în care trăim atâta timp cât iese banul.
Trăim într-o lume în care adevărul şi minciuna nu se mai deosebesc.
Într-o astfel de lume in care noi astăzi trăim, revista Impuls şi-a propus în numarul acesta, să identifice umele minciunii şi să ne arate adevărul despre minciună.
Din sumar:
Minciuni pe pâine – editorial George Pordea
Pe urmele minciunii – interviu cu Corin Mihailă
„Minţirea prin cuvânt poate lua mai multe forme: de la o afirmaţie clar contrară realităţii, până la un răspuns evaziv.”
Minciuna ca adevăr – de Camelia Luncan
„Binecunoscutul pictor Pablo Picasso spunea că «arta e o minciună care ne ajută să înţelegem adevărul»“
Adevărul despre minciună – de Daniel Brânzei
Minciuna este o nebunie de moment, o încercare disperată de escapism ieftin.
Chestionar – Articol de Camelia Luncan
Afară sunt mincinoşii – de Rodica Bogdan
“Multe dintre „minciunici” nici nu le luăm în calcul. De exemplu, refuzul de a servi o prăjitură în plus când eşti îmbiat: «Mai doriţi?”»Răspunsul vine uneori prompt: «Nu, mulţumesc!», chiar dacă nu corespunde realităţii. Un copil neascultător e speriat de mama sa: «Dacă nu mănânci, vine Baubau!» Spunem cuiva: «Ce bine arăţi azi!», şi dacă nu credem asta…“
Sărbătoarea Cinzecimii – Articol de Paul Oprea
Adevărul mai presus de orice – Articol de Bogdan Marian
Când negrul vrea să fie alb – Articol de Aurel Preda
Misionari printre studenţi – Articol de Ioana Zamfir
Căsătoria dincolo de vorbe – de George Pordea
„Oare acest lucru, pe care doresc să-l fac, este un protector al căsniciei mele sau un intrus?”
Nu ne întelegem – de Ioana Fântână
„Mă refer la acele momente în care miezul gândurilor tale nu are sens decât în mintea ta, iar când încerci să le împărtăşeşti cuiva, îşi pierd valoarea.“
Mai găsiti rebus şă alte articole.
Pentru a intra în posesia unui abonament citiţi sectiunea Abonamente.
În revista Psychology Today (Psihologia Azi), Bella D. Paulo a făcut un studiu a 147 de oameni cu vârste cuprinse între 18-71 de ani pe care i-a rugat să ţină un jurnal a tuturor minciunilor spuse de ei în cursul unei săptămâni. Psihologul a descoperit că majoritatea oamenilor mint odată sau de două ori pe zi. În discuţii sociale cu o durată de zece sau mai multe minute, 20% dintre oameni spun o minciună. Apoi, 30% dintre oameni îi înşeală pe alţii în interacţiunile dintre ei. 10% din minciuni sunt exagerări pe când 60% din minciuni nu au nici un sâmbure de adevăr. Deşi doar una din şapte minciuni rămâne nedescoperită, 70% dintre minciunoşi afirmă că ar fi gata să mintă din nou. Un studiu Barna are ca şi concluzie faptul că 32% dintre adulţi pretind că „minciuna este ceva necesar datorită zilelor în care trăim.”
Trăim într-o lume în care adevărul şi minciuna nu se mai deosebesc. Trăim într-o lume în care elevii şi stundeţii muncesc din greu pentru a descoperi modalităţi noi de a copia. Trăim într-o lume în care lumea crede că fără minciună nu poţi supravieţui şi cu siguranţă nu poţi avansa. Trăim într-o lume în care minţim ca să îi impresionăm pe cei de lângă noi. Când vrem să obţinem o anume poziţie, să obţinem o anume slujbă minţim pe CV-ul nostru. Când vrem să ne lăudăm cu copiii noştri le ridicăm notele de la 7 la 10 într-o secundă. Trăim într-o lume în care minţim pentru a-i mulţumi pe cei de lângă noi mai ales pe cei ce ne sunt şefi, sau au o personalitate mai puternică decât a noastră. Robert Louis Stevenson a spus: „cele mai necruţătoare minciuni sunt deseori spuse prin tăcere.”
Nu contează că încălcăm legea lui Dumnezeu şi legea ţării în care trăim atâta timp cât iese banul.
Ce bine ar fi să avem o alarmă în sufletul nostru care să sune oridecâte ori minţim. De fapt fiecare om are o astfel de alarmă care e dată de conştiinţa pusă de Dumnezeu în noi, însă pentru mulţi alarma nu se mai opreşte iar noi ne-am obişnuit cu sunetul ei…
George Pordea
Una din responsabilităţile majore ale soţului este de a-şi proteja soţia. Există câteva domenii în viaţa de cuplu care ar trebui să fie nişte bariere de protecţie, precum ar fi: biserica, serviciul, copiii, şcoala, vecinii, prietenii, hobby-urile. De aceea, când te gândeşti la o relaţie cu vecinii tăi, sau când doreşti să îţi faci prieteni noi, sau când te gândeşti să îţi schimbi serviciul, ar trebui să îţi pui întrebarea: „Oare acest lucru, pe care doresc să-l fac, este un protector al căsniciei mele sau un intrus?”
Când un soţ se gândeşte să îşi schimbe serviciul, înainte de a lua o decizie ar trebui să se consulte cu soţia lui, chiar dacă în adâncul inimii lui el se justifică astfel: „Eu sunt capul familiei şi voi face ceea ce cred eu că este bine.” Dacă eşti un soţ înţelept te vei întreba dacă acel servici va afecta pozitiv sau negativ căsnicia ta şi abilitatea ta de a fi un protector al familiei.
Un cuplu ar trebui să se întrebe: „Este căsnicia noastră mai puternică sau mai slabă datorită prietenilor pe care îi avem? Influenţa prieteniilor pe care le avem ca şi cupluri este pozitivă sau negativă?” Succesul căsniciei noastre ar trebui să fie factorul determinant în adoptarea sau respingerea elementelor periferice din viaţa cuplului respectiv.
„Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăsoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” (Evrei 12.1-2).”
A trecut un an de când Revista Impuls a început alergarea care i-a fost pusă înainte. Au fost unii sfinţi, numiţi de Apostolul Pavel martori care ne înconjoara, care au alergat înainte de noi şi care au sfârşit alergarea care le-a fost pusă înainte. Ei sunt cei care stau în tribuna cerească şi ne fac nouă galerie pentru a continua să alergăm. Cândva ei erau pe pista de alergare şi alţi martori erau în tribună, dar acum ei stau ca mărturie a faptului că fiecare alergare pusă de Dumnezeu în faţa noastră poate fi dusă la bun sfârşit. Ei nu s-au dat bătuţi ci au alergat până la capăt chiar dacă au avut de îndurat suferinţă, chiar dacă au avut de plătit un preţ. Şi pentru că nu au abandonat, ei sunt încurajarea şi provocarea noastră. Aceşti martori erau oameni simpli ca şi noi dar care îşi aveau credinţa pusă în Dumnezeu, şi dacă ei au putut alerga pîna la capăt în cursa lor, atunci şi noi putem alerga mai departe chiar dacă avem de plătit un preţ. Când au ajuns la capătul alergării lor şi-au dat seama că s-a meritat nu doar pentru că au fost premiaţi ci şi pentru că au văzut impactul pe care l-au avut în viaţa altora, şi cred din toată inima mea că în acest an al Revistei Impuls, multe vieţi au fost atinse, vieţi pe care nu le cunoaştem dar într-o zi, acolo sus în slavă ne vom întâlni cu alţi alergători care nu s-au dat bătuţi datorită lucrării Revistei Impuls. Apoi, aceşti martori care ne înconjoară au demonstrat prin alergarea lor că pe Dumnezeu te poţi bizui plin de încredere. Dacă Dumnezeu a avut grijă de ei şi le-a onorat credinţa, i-a susţinut, i-a folosit şi i-a binecuvântat cred că El va continua să facă la fel pentru Revista Impuls cât şi pentru cei ce o citesc.
În timp ce alergăm să nu uităm să ne uităm la ţinta noastra Domnul Isus Hristos. Şi El a alergat şi şi-a sfârşit alergarea, ajungând campionul suprem. Astăzi însă, din campion a ajuns să fie judecător şi într-o zi când vom sta înaintea Lui aş dori să-L auzim spunând: „Bine rob bun şi credincios.”
Dificultăţi minore, dar nerezolvate sunt cauza distrugerii unei căsnicii
Am ales să tratez în acest număr una dintre cele mai semnificative cauze ale supărărilor, care apar în zilele primare ale unei căsnicii şi anume: aşteptările neîmplinite. Nu cred că vreun cuplu care se pregăteşte de nuntă, care îşi alege hainele de nuntă, invitaţiile, florile şi locaţia lunii de miere, nu dezvoltă în inima lui aşteptări cu privire la ceea ce ar trebui să fie căsnicia. Nu cred că mirii intră în căsnicie sperând să dea greş, sperând să iasă totul rău. Nu cred că doi oameni se căsătoresc sperând să aibă o relaţie de cuplu mediocră, o căsnicie de nota 7. Deşi nu cred că un cuplu tânăr se aşteaptă să aibă o căsnicie de nota 10 cu felicitări, vreau să cred că toate cuplurile doresc să aibă o astfel de căsnicie. De aici încep aşteptările neîmplinite pe care le poate avea un cuplu.
Mai peste tot pe unde mergem auzim cuvântul „bani“. În societatea în care trăim banii vorbesc destul de tare.
Banii sunt o forţă călăuzitoare în deciziile care se iau la tot pasul; banii ne ajută să obţinem lucrurile de care avem nevoie şi lucrurile pe care ni le dorim; banii sunt urmăriţi de toţi oamenii care au convingerea că dacă ar avea bani, ar fi fericiţi şi împliniţi.
Revista Impuls 
Comentarii