Divergenţele vin… ce faci? (partea I)

de George Pordea

(articol apărut în numărul 3 – septembrie 2007)

O relatie mai presus de argumente

Fiecare partener al unei căsnicii trebuie să înveţe să se “certe corect”. Spun acest lucru pentru că într-o relaţie dintre doi oameni nu ne putem aştepta să fim de acord 100% în fiecare domeniu al vieţii. Poate dacă ne-am putea clona am reuşi să fim de acord cu clona noastră, însă sigur am avea o relaţie plicticoasă şi fără însemnătate. De fapt, ceea ce atrage un bărbat de o femeie şi viceversa sunt diferenţele dintre ei, care îi fac unici.

De regulă, bărbaţii puternici sunt atraşi de domnişoarele dulci şi firave. Această tandreţe a unei domnişoare s-ar putea la un moment dat să iasă în evidenţă într-un fel neînţeles de acel bărbat puternic. Aşa că fiecare cuplu trebuie să înveţe cum să trateze neînţelegerile într-un mod prin care să fie înţeleşi corect.

Publicitate

Până unde pot merge cu pasiunile?

Tinu Leontiuc (Timișoara)

Nu există nici o scuză pentru a pune pasiunea înaintea altor lucruri importante.

Au trecut mulţi ani de când am auzit mărturia unei tinere care tocmai şi-a predat viaţa Domnului Isus Cristos. În biserica în care se afla un grup destul de mare de tineri, mărturia ei  a declanşat multe întrebări în mintea celor prezenţi. Erau alte vremuri, şi tinerii creştini erau mult mai dedicaţi programelor bisericii, dar, la fel ca astăzi, fiecare avea cel puţin o pasiune căreia îi era dedicat într-o măsură ce putea pune, uneori, în pericol viaţa şi dezvoltarea spirituală.

             Tu decizi cât de departe mergi cu pasiunea ta.

            Tânăra de care aminteam a mărturisit că  are o mare pasiune: sportul. Sportul pe care ea îl practica era bine cotat la acea vreme în oraşul nostru. Canotajul a fost o provocare pentru această tânără. Era bine făcută (parcă special croită pentru a practica acest sport) şi nu i-a trebuit prea mult timp ca să se afirme. Au urmat concursurile şi selecţiile în echipe naţionale. Înainte i se întrezărea o carieră frumoasă, mai ales că practica acest sport din pasiune. Pasiunea te împinge înainte şi te determină să faci lucruri cu totul deosebite. John Maxwell, marele formator de conducători, spunea într-una din lecţiile sale despre conducere: „Pasiunea ne duce mai departe decât merg oamenii obişnuiţi. Ne duce dincolo de ceea ce spune raţiunea momentului. Ne duce mai departe decât putem vedea acum. Pasiunea ne ridică la un nivel mai înalt în viaţă şi ne determină să facem lucruri pe care, în mod normal, nu le-am face”. Atunci când sportul devine pasiune pot apărea performanţele, celebritatea şi tot ce ea oferă în lumea de astăzi.

Printre rânduri – interviu cu Ticu Leontescu

Ticu Leontescu este originar din Dersca (Botoşani), ţinut care, aşa cum îndeobşte se cunoaşte, a dat mari valori culturii şi literaturii române.

După terminarea claselor secundare urmează “Liceul de Arte” din Botoşani, liceu pe care îl termină însă la Timişoara, unde este nevoit să se mute cu familia.

S-a predat Domnului încă de copil, experimentând naşterea din nou. Un an mai târziu mărturiseşte public acest lucru printr-un legământ în apa botezului. De atunci „drumul crucii“- vorba poetului – „era dulce şi uşor“, dar şi suferinţele au început să apară. Urmează o perioadă din viaţa lui în care, din motive de credinţă este şicanat la serviciu, pus să facă munci mult sub calificarea sa obţinută prin studii postliceale de specialitate.

În tot acest timp activează în Biserica Filadelfia din Timişoara, unde se simte în largul lui între studenţii creştini foarte activi în plan spiritual, chiar în acele vremuri de restrişte. În toamna anului 1990 se înscrie la Facultatea de Teologie Pastorală din cadrul Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti, facultate pe care o absolvă după patru ani de studii. În prezent slujeşte ca păstor în câteva biserici mai mici din jurul Timişoarei.

Pasiunea pentru artă în general şi pentru poezie în particular se naşte timpuriu, primele “încercări poetice” datând încă din clasa a III-a, urmând ca dragostea pentru cuvânt să se aprindă tot mai mult în sufletul său în ultimele clase de liceu când citeşte foarte mult, iar sub îndrumarea atentă şi exigentă a profesoarei de literatură începe să compună versuri.

În anul 1983 îl cunoaşte pe Traian Dorz, poetul creştin, care prin exemplul personal de dăruire, pasiune şi sacrificiu în slujirea Mântuitorului, cât şi prin poezie şi cântare, exercită o binefăcătoare influenţă asupra sa.

Impresionat de dimensiunea personalităţii creatoare şi moral-duhovnicească a lui Traian Dorz, încurajat de “maestrul” care îi citeşte versurile şi-l sfătuieşte să persevereze în “arta cuvântului”, Ticu Leontescu se socoteşte unul dintre oamenii binecuvântaţi de Dumnezeu, care a avut harul să stea în preajma unuia dintre marii bărbaţi ai credinţei neamului românesc.

Este pasionat de poezie, lectură, arhitectură şi tot ceea ce stă în spatele cuvântului “artă”. Îi plac călătoriile şi obiectivele cultural-istorice, iar sportul doar ca formă de relaxare.

De unde această pasiune pentru poezie?