You are currently browsing the category archive for the ‘Impuls nr.9’ category.
O educaţie înaltă şi nobilă este educaţia creştină. Din această perspectivă, educaţia nu are de-a face doar cu predarea unor informaţii teoretice, cu abstractizări, ci mai presus de orice vizează modelarea caracterului. De exemplu, nimeni nu poate citi Fericirile enunţate de Mântuitorul şi apoi să rămână impasibil la nobleţea creştinismului, deoarece aici găsim autoportretul lui Isus Hristos, cea mai înaltă educaţie. (Lect. drd. Eugen Jugaru)
Din sumar:
Ucenicia ca educaţie – Interviu cu Marius Cruceru
Trăieşte-ţi visul – Articol de Mary Lou Ball
Educaţia – o necesitate universală
„Nu este sufucient doar să elaborăm enunţuri teoretice, ci este imperativ necesar să proclamăm ce trăim, şi să trăim ceea ce spunem” Lect. drd. Eugen Jugaru
Impactul educaţiei – Camelia Luncan
„Şcoala nu poate rezolva toate problemele unui copil!”
Homeschooling – Educaţia la domiciliu
Articol de Ioana Zamfir
Educarea copiilor – Articol de George Pordea
„Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Prov.22,6
Yom Kippur – suflete smerite – Articol de Paul Oprea
Învăţături străine – Articol de Bogdan Marian
Dincolo de aparenţe – Articol de Aurel Preda
Lumină pentru România – Articol de Delia Crişan
De ce râdem – Ioana Fântână
Mai găsiti rebus şă alte articole.
Pentru a intra în posesia unui abonament citiţi sectiunea Abonamente.
Am observat că în ultimii ani majoritatea tinerilor doresc să meargă la facultate. Unii merg pentru că aşa doresc părinţii lor, aceasta e aşteptarea părinţilor lor. Alţii merg pentru că şcoala le este plătită de părinţi şi nu au de ales. Alţii merg pentru că toţi ceilalţi colegi au decis să meargă la facultate, şi cum să rămână ei mai prejos decât cei din jur. Alţii merg pentru că nu pot avansa în cariera aleasă de ei fără a avea o facultate. Alţii merg pentru a obţine o diplomă, pentru a avea un titlu. Puţini sunt însă cei ce aleg să meargă la o facultate pentru a învăţa, pentru a asimila o cunoştinţă care să le folosească şi pe care să o pună în practică mai târziu în viaţă. De fapt, mulţi dintre cei ce sunt în anul doi sau trei de facultate îţi vor spune că materiile studiate de ei nu le vor folosi la nimic când vor practica o slujbă. Prea puţini sunt cei ce se înscriu la o şcoală şi o absolvă ca oameni înţelepţi.
Există o şcoală în care se predă un singur manual, de către un singur profesor şi în care materia predată chiar dacă nu considerăm că ne foloseşte pe moment, descoperim că ne foloseşte în viitor. Această şcoală este şcoala lui Dumnezeu, cartea studiată este Biblia, iar profesorul este Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. În şcoala aceasta vei descoperi trei tipuri de studenţi. Mai întâi îi avem pe cei înţelepţi, pe cei care doresc să trăiască după Manualul predat, Biblia, şi care caută adevăruri şi principii scripturale pentru a-i ajuta în deciziile vieţii. Studentul înţelept este cel care ascultă învăţătura predată („Ascultaţi învăţătura, ca să vă faceţi înţelepţi…” – Prov. 8.33), care primeşte învăţătura predată („Cine are o inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile…” – Prov. 10.8), şi care împlineşte învăţătura predată („Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” – Iacov 1.22). Apoi, al doilea tip de studenţi sunt cei neştiutori. Un astfel de student nu ştie cum doreşte Dumnezeu să trăiască. Neştiutorul nu trăieşte cum ar trebui să trăiască nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu ştie ce ar trebui să facă. Viaţa acestui om este maleabilă, şi poate fi mulată după Cuvântul lui Dumnezeu („Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.” – Ps. 19.7). Al treilea tip de studenţi sunt nebunii. Studentul nebun nesocoteşte adevărul, respinge adevărul, urăşte adevărul, fuge de adevăr („…nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” – Prov. 1:7). Nebunul alege să nu împlinească manualul predat pentru că în inima lui nu crede că există Dumnezeu, nu crede că va exista un examen final şi trăirea lui demonstrează acest lucru (Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” – Ps. 14.1).
Aşa cum în societatea în care trăim mai toţi merg la şcoală, în şcoala lui Dumnezeu suntem înscrişi cu toţii, însă mă întreb oare ce fel de studenţi suntem. Înţelepţi, neştiutori sau nebuni?
George Pordea
Între caietele cu cântece şi certificatul de vaccinare din clasa I ale fiului nostru, se află un document datat 12 decembrie 1972. Îngălbenit de vreme, e încadrat de o ramă de metal maro închis. O pată umbreşte primele litere ale celor două semnături. Mă întreb dacă sunt lacrimi.
Chiar în anul acela, un vis în stare latentă a început să-mi dea ghes să-l transpun în realitate.
Mi-era groază să-l împărtăşesc cu soţul meu Bob. El considera că o femeie matură, la 30 de ani ar trebui să-şi petreacă fiecare clipă încercând să mai câştige un dolar în plus, nu să se ridice „mai presus de obârşia ei”.
În cele din urmă, într-o noapte, după ce soţul meu a ajuns acasă de la lucru (lucra la o moară de bumbac) am început o conversaţie obişnuită:
„Bob, crezi că visele au vreo semnificaţie?”
„Mda”, răspunse el, „sper că n-ai visat morţi. Asta înseamnă că cineva o să dea ortul popii. Nu te gândeşti să mă omori, nu-i aşa?”- râse el.
Ochii săi albaştri străluceau. Părul şaten închis îi cădea ondulat pe frunte. Era la fel de chipeş ca atunci când ne-am întâlnit prima oară, mascându-şi cu succes ciudăţenia şi comportamentul înfricoşător.
Un rol deosebit de important pentru reuşita în viaţă îl are educaţia. Prin educaţie ca fenomen social înţelegem transmiterea experienţei de viaţă de la o generaţie la alta, cunoaşterea bunelor maniere şi comportarea în societate conform cu aceste deprinderi.
Importanţa educaţiei se poate vedea şi prin faptul că orice guvern, din orice stat cât ar fi el de sărac, are un minister sau un departament al învăţământului căruia îi alocă un procentaj din buget. Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată la care trebuie să participe cu eforturi susţinute atât şcoala, cât şi familia; cu alte cuvinte, educaţia se formează într-un mediu mai puţin formal cum este familia, iar apoi se continuă în mediul instituţionalizat cum sunt şcoala şi biserica.
Despre educaţia din şcoală s-a spus mult până acum; şi laudativ, şi critic. Se va spune şi de aici înainte, pentru că un curent – odată pornit – va fi greu de oprit, iar de la sine sigur nu se va opri. Dacă e de dorit vreo variantă sau cealaltă e greu de spus. Totul depinde de intenţia cu care se vorbeşte despre educaţie; de scopul în care se scriu şi se spun lucrurile. Dacă progresul e scopul final al acestora, toate şansele să avem parte de analize cât mai obiective.
Ştim că o persoană se formează câte puţin în fiecare mediu cu care intră în contact. Îşi trage seva şi asimilează – în majoritatea cazurilor fără să conştientizeze – informaţii, comportamente, atitudini model din tot ceea ce se întâmplă în jurul ei; este ca o clădire alcătuită din o sumedenie de cărămizi puse una în raport cu cealaltă. Ele vin din direcţii diferite şi sunt înglobate într-un tot care dă, în final, personalitatea copilului, iar apoi a adultului.
Înainte de introducerea legilor învăţământului în lume, homeschooling-ul, sau educaţia la domiciliu, sau educaţia acasă, era forma recunoscută de educare a copiilor. Astăzi aceasta reprezintă o alternativă educaţională din ce în ce mai răspândită în toată lumea civilizată.
Homeschooling-ul este educaţia coordonată de către părinte. Acesta controlează şi direcţionează toate aspectele educaţiei copilului, în colaborare cu şcoala. Unde se desfăşoară acest tip de educaţie? La masa din bucătărie, în parc, la grădina zoologică, într-o drumeţie prin pădure, la bibliotecă, sau în orice alt loc în care părintele găseşte de cuviinţă că se pot învăţa lucruri noi sau dezvolta abilităţi noi. Copilul este înscris la o şcoală, susţine acasă evaluări periodice, iar la sfârşit obţine o diplomă de absolvire.
Această formă de educaţie se bazează pe curiozitatea înnăscută a copiilor. Copiii sunt curioşi şi dornici să afle cât mai multe despre lumea care îi înconjoară. Sunt activi şi caută să înţeleagă lumea în care trăiesc. Această atitudine trebuie încurajată şi exploatată.
Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Prov. 22.6).
Una din cauzele majore de divorţ are de-a face cu educaţia copiilor. Sunt însă unele cupluri tinere care se feresc să aibă copii, deoarece se gândesc în primul rând la ei, iar mai apoi se gândesc la copii. Mulţi spun: „Dacă fac copii nu mai am viaţă, pentru că totul se va învârti în jurul copiilor.” Datorită economiei în care trăim, alte cupluri gândesc astfel: „De ce să facem copii dacă nu avem ce să le oferim? Mai întâi trebuie să avem o casă cu cel puţin trei camere, un living şi două băi, o maşină şi un cont de economii şi doar după ce ne-am realizat material ne putem gândi şi noi la un copil, maxim doi.” Cu toate acestea, când cuplurile au realizat ceea ce credeau că trebuie să realizeze înainte de a avea un copil, ele tind să creadă că slujba lor a luat sfârşit, când, de fapt, abia a început. Acel bebeluş adus acasă de la maternitate nu ştie dacă doarme într-un pătuţ de 100 de lei sau unul de 1000 de lei. El nu ştie dacă scutecul lui e Pampers sau un scutec generic. El nu ştie dacă e spălat cu Johnson & Johnson sau cu săpun de casă, însă el ştie când e iubit, ştie când e educat, ştie când e disciplinat. Când îţi cumperi o maşină primeşti o carte de instrucţiuni, care are rolul de a te învăţa ce face fiecare butonaş în parte. Când naşti un copil nu primeşti nicio carte de instrucţiuni la maternitate. Slavă lui Dumnezeu însă că avem un Creator care nu ne-a lăsat în întuneric şi ne-a dat Cartea Lui, care ne învaţă ce principii ar trebui să adoptăm în viaţă atunci când avem onoarea de a fi părinţi. Totuşi, este trist faptul că mulţi consideră metodele lui Dumnezeu învechite, demodate şi chiar depăşite, şi ca urmare nu le pun în practică, lăsând copilul să îşi educe părinţii şi nu viceversa.
Porunca: „Să vă smeriţi sufletele” este folosită în mod exclusiv pentru această sărbătoare iudaică, cu o semnificaţie imensă atât pentru poporul Vechiului Testament, cât şi pentru noi cei dintre neamuri. Ziua Ispăşirii, sau Yom Kippur, se sărbătoreşte în acest an între 8 şi 9 octombrie, şi aduce împreună cel mai mare număr de evrei, chiar şi dintre cei ce nu respectă mare parte din tradiţiile evreieşti. Vom încerca să descoperim împreună ce stă în spatele acestui eveniment, şi să înţelegem astfel importanţa lui pentru noi.
Îmi aduc aminte că în timpul perioadei de ucenicie învăţătorul meu mi-a explicat un principiu simplu: un angajat al unei bănci nu va învăţa diversele modalităţi de falsificare a bancnotelor, ci va învăţa doar cum să deosebească originalul. Dacă ar învăţa toate particularităţile falsurilor existente, cu siguranţă că i-ar lua mult timp şi ţinând cont de câţi infractori există în întreaga lume, poate nu i-ar ajunge o viaţă întreagă. De aceea, acest om învaţă foarte bine cum arată bancnota originală în aşa fel încât cea mai mică diferenţă simţită la o alta să fie sesizată şi astfel falsul să fie identificat. Acest principiu poate fi aplicat şi în alte domenii, unul dintre ele fiind Scriptura.
Toată stima pentru oamenii educaţi. De fapt, ce se înţelege prin a fi educat? Cu siguranţă trebuie să fie o persoană cu multe diplome, sau poate că trebuie să ştie pe nume propriu şi de scenă pe toţi artiştii consacraţi. Poate este pasionată de politică, sport, filme, modă, muzică şi trebuie să ştie numele personalităţilor din grupul respectiv. Nu are memoria numelor, dar este la curent cu ultimile noutăţi în aceste domenii. Sau ştie ce tunsoare se poartă, ştie să asorteze pantalonii cu pantofii. Ştie ce sutien se poartă în loc de bluziţă, ce bikini în loc de fustă, ce ochelari de soare se pot folosi în loc de cordeluţă. Dacă nu foloseşte un iPod, telefon, piercing sau un tatuaj de ultimă generaţie, poate are o şuviţă de păr ce o împiedică să vadă clar cu ochiul stâng. Citește restul acestei intrări »
„Păi, mi-am dat seama că nu e bine să mă gândesc doar la mine tot timpul. De exemplu: dacă eu am făcut un pariu cu prietenele mele că o să ajung în parc azi, dar văd că mama nu se simte prea bine şi că trebuie s-o ajut, atunci aleg să rămân acasă şi s-o ajut pe mama.”
Acest răspuns l-am primit din partea Alexandrei. Ea are 10 ani şi în luna iunie a participat, împreună cu alţii 120 de copii la o tabără organizată de Purtătorii de Făclie, la Râşnov.
Titlul taberei a fost „Ocolul pământului în 8 zile”. Programul „tot unitar” a urmărit înţelegerea şi aprofundarea unei singure idei. Copiii au fost implicaţi la toate nivelele: fizic, intelectual, emoţional şi spiritual. Elementele culturale şi istorice s-au împletit cu învăţătura biblică. Din această tabără copiii au învăţat că nu sunt decât nişte călători pe acest pământ.
Taberele reprezintă una dintre principalele activităţi ale organizaţiei. „Purtătorii de Făclie” (PDF) este o lucrare misionară interconfesională. Face parte din Torchbearers International, înfiinţată în anul 1947 de către Ian Thomas, în Anglia. În prezent există centre în peste 20 de ţări care oferă şcoli biblice de scurtă durată, tabere şi conferinţe pe diferite teme.
În România, „Purtătorii de Făclie” a fost iniţiată de familia de misionari germani Ebbe şi Elke Beck, în 2001, la Braşov. Scopul misiunii este de a prezenta Evanghelia într-un mod relevant tinerilor din România şi de a-i conduce la o relaţie personală cu Dumnezeu, precum şi de a ajuta tinerii creştini să crească în relaţia lor cu Dumnezeu, motivându-i la slujire.
Purtătorii de Făclie işi doresc să reprezinte o lumină pentru România, acesta fiind de altfel şi motto-ul lor.
Revista Impuls 
Comentarii