Obiceiul de a sta în banca mea

de Ioana Gavril

O fixație care mă vizitează des este că lumea mea interioară, aceea pe care mi-am construit raportul cu Dumnezeu și cu ceilalți, este foarte fragilă. În fiecare clipă a vieții mele sunt pe marginea prăpastiei. Nu e vorba de acel soi de prăpastie de care sunt conștienți și cei din jur, de care m-ar putea salva o persoană care mă iubește. Este o prăpastie despre care numai trei suntem conștienți: eu (cel mai puțin), Dumnezeu și Satan. E prăpastia mea personală pe care o contemplăm toți trei.

Iov a stat pe marginea propriei sale prăpăstii vreme îndelungată. Pentru unii, o viață de om. Alături îi stăteau Dumnezeu și Satan. Într-o zi, Dumnezeu a decis că e timpul, iar Satan i-a dat un brânci. În acea clipă, toată lumea interioară a lui Iov s-a prăbușit. Până atunci crezuse că motivul pentru care se bucura în sfârși de agoniseala de o viață era simplu: că muncise, că meritase, că fusese un om vrednic în ochii lui Dumnezeu și îndurător față de angajații săi. Nu avea idee până unde avea să cadă.

Mâine privind în urmă

Poate că m-aş smeri mai mult dacă aş privi mai des în urmă. Oricâte bucurii mi-ar răsări în minte, întâlnesc mereu eşecurile pe care le-am avut: dezamăgirea celor la care ţin, lipsa de credinţă, lipsa de răbdare, atâtea cuvinte care nu trebuiau spuse, atâtea decizii greşite şi atâtea decizii bune pe care le-am abandonat; minciuni, scuze, revoltă împotriva lui Dumnezeu.

Zilele puţine pe care le-am trăit până acum nu au fost deloc rele; unele chiar pline de suspans, de satisfacţie şi de emoţie. Însă dacă iau voia lui Dumnezeu ca îndreptar, cele mai multe pălesc ca valoare.

Acum veţi zice: Stai o clipă! Dumnezeu se bucură când ne bucurăm noi şi Îşi doreşte să avem parte de bucurie… pentru că ne iubeşte!

N-aş zice. Omul a transformat noţiunea de bucurie în ceva plăcut lui. Mie îmi vine greu să cred că dragostea lui Dumnezeu Îşi doreşte atât de mult fericirea mea pământească de vreme ce bucuriile mă orbesc atât de uşor. Aş crede mai degrabă că (cel puţin mie) îmi va amâna împlinirea dorinţelor tocmai ca să primesc ceea ce am cel mai mult nevoie: prezenţa Lui.