IGx200

de Ioana Gavril

O fixație care mă vizitează des este că lumea mea interioară, aceea pe care mi-am construit raportul cu Dumnezeu și cu ceilalți, este foarte fragilă. În fiecare clipă a vieții mele sunt pe marginea prăpastiei. Nu e vorba de acel soi de prăpastie de care sunt conștienți și cei din jur, de care m-ar putea salva o persoană care mă iubește. Este o prăpastie despre care numai trei suntem conștienți: eu (cel mai puțin), Dumnezeu și Satan. E prăpastia mea personală pe care o contemplăm toți trei.

Iov a stat pe marginea propriei sale prăpăstii vreme îndelungată. Pentru unii, o viață de om. Alături îi stăteau Dumnezeu și Satan. Într-o zi, Dumnezeu a decis că e timpul, iar Satan i-a dat un brânci. În acea clipă, toată lumea interioară a lui Iov s-a prăbușit. Până atunci crezuse că motivul pentru care se bucura în sfârși de agoniseala de o viață era simplu: că muncise, că meritase, că fusese un om vrednic în ochii lui Dumnezeu și îndurător față de angajații săi. Nu avea idee până unde avea să cadă.

Îmi pare rău că știu prea puține despre viața lui Iov înainte să o ia la vale. Aș fi vrut să citesc o biografie  a lui, a copiilor peste care s-a prăbușit casa, aș fi vrut să mă identific poate cu vreuna dintre fiicele lui. Mi-ar fi plăcut să citesc o descriere amănunțită despre cum îi era decorată casa, despre ce avea pe masă sau cum își gestiona turmele. Orice – ca să pot spune că am măcar o vagă idee despre durerea sfâșietoare pe care a fost nevoit să o depășească mai târziu.

Tot timpul când aud vorbindu-se despre Iov am un presentiment ciudat. Îmi dau seama că eu, și majoritatea celor pe care îi știu, trăim acea viață a lui Iov despre care Biblia nu consideră că merită spus nimic. Și dacă stau să mă gândesc mai bine, cam așa stau lucurile. Pe marii oameni ai credinței i-am cunoscut după ce și-au văzut capătul propriilor prăpăstii. Și – hai să recunoaștem – câți dintre noi am vrea să trecem pe unde au fost aceștia!

Tocmai asta mă înspăimântă. Prăpastia mea e diferită. Sunt conștientă că există și am o vagă idee despre ce ar putea fi, însă cei doi de lângă mine știu cu siguranță despre ce e vorba. Dacă vreau să nu aflu niciodată, rețeta e simplă: să nu prezint interes și să nu deranjez; să nu am o viață ieșită din comun, să nu am bucuriile a căror lipsă mi-ar putea testa credința. Astfel, îmi voi trăi toată viața în acel loc călduț despre care Biblia nu ar scrie niciodată.

Anunțuri