pocalEste încă proaspătă în mintea noastră Sărbătoarea Mulţumirii, în care i-am mulţumit Domnului pentru încă un an binecuvântat cu roade de tot felul. Poporul Israel se întoarce în fiecare an la o astfel de sărbătoare, cu recunoştinţă pentru nenumăratele binecuvântări.

După strângerea roadelor, între zilele de 15 şi 22 ale lunii a şaptea, (luna Tişri, septembrie – octombrie în echivalent modern), întreg poporul Israel comemora poate „cea mai mare şi cea mai sfântă dintre sărbătorile evreieşti”, potrivit istoricului Josephus. În Leviticul 23 găsim detalii despre această sărbătoare, a treia şi ultima sărbătoare anuală care aduna toată partea bărbătească a poporului la Ierusalim (Ex. 23.17). În această săptămână, întregul popor trebuie să locuiască în corturi construite pe acoperişul caselor sau în pieţele publice, ca amintire a călătoriilor poporului în pustie, şi a anilor în care au locuit în corturi (Lev. 23.42-43).

Înainte de distrugerea Templului, în timpul acestei sărbători, toţi bărbaţii, femeile şi copiii care veneau în pelerinaj la Ierusalim, pe lângă jertfele pe care le aduceau înaintea lui Dumnezeu (Num. 29.12-39), se adunau în curtea Templului pentru a asculta citirea unor porţiuni din Tora de către Împărat. Moise porunceşte ca acest lucru să aibă loc o dată la şapte ani, după anul sabatic, dar obiceiul a fost întrerupt odată cu distrugerea Templului.

Frumuseţea acestei sărbători continuă să se regăsească şi astăzi, în special în colibele şi corturile construite în faţa caselor Ierusalimului, acolo unde clasa socială, averea şi avuţiile îşi pierd valoarea, şi fiecare familie se întoarce la viaţa simplă, de pelerin. Milioane de pelerini se îndreaptă cu această ocazie spre Ierusalim, oraşul sfânt, pentru a căuta prezenţa şi binecuvântarea divină, atât dintre evrei cât şi dintre neamuri.

În Israelul de astăzi, Sukkot este o sărbătoare de şapte zile, deschisă cu o zi specială de sărbătoare, ca de Sabat, cu servicii deosebite de rugăciune şi mese festive şi care se încheie în mod similar cu sărbătoarea numită  Hoshana Rabbah. Celelalte zile ale săptămânii, numite Chol HaMoed, sunt considerate mai mult decât zile obişnuite, dar nu au importanţa zilelor festive. Sunt permise activităţile necesare sărbătorii – ca şi cumpărături, gătit şi curăţenie pentru sărbătoare, sau călătorii şi vizite – dar prin legea iudaică sunt interzise cele de muncă obişnuită.

După întoarcerea din exil, la ceremoniile din Sărbătoarea Corturilor au fost adăugate două noi elemente. Mai întâi, în fiecare dimineaţă a acelei săptămâni, un preot mergea până la Fântâna Siloamului, de unde aducea apă într-un vas de aur. Apa era turnată pe altar, în timpul cântării psalmilor Hallel (112-117) cu diferite instrumente muzicale. Este foarte posibil ca afirmaţia Domnului Isus din Ioan 7.37-39 să fie o referinţă către acest ritual. Apoi, un alt element adăugat acestei sărbători a fost iluminarea Curţii Femeilor, împreună cu interpretarea Psalmilor Treptelor (120-134), eveniment însoţit de muzică, instrumente cu coarde şi dansuri.

Simbolurile acestei sărbători sunt deosebit de importante pentru poporul Israel. Sărbătoarea aminteşte de fragilitatea vieţii şi de importanţa credinţei pentru fiecare evreu care îşi aminteşte de providenţa lui Dumnezeu pentru popor timp de patruzeci de ani în pustie. Aceasta este şi o emblemă naţională a formării lor ca şi popor – au fost pentru prima oară liberi din robia Egiptului, făcând parte dintr-o naţiune creată şi eliberată de Însuşi Dumnezeu. Sukkot este o mărturie a încrederii, a speranţei şi a credinţei în Dumnezeu, singura sursă de tărie şi salvare pentru poporul Israel. Cortul smerit în care locuiesc pentru acea săptămână îi fereşte pe evrei de aroganţa ce poate să vină odată cu bogăţiile materiale acumulate, şi le reaminteşte de nevoile celor mai în vârstă, a celor părăsiţi sau apăsaţi de diferite probleme.

Sub călăuzirea lui Dumnezeu, Zaharia prooroceşte despre zile în care familiile întregului pământ „se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor şi să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor” (Zah. 14.16-19), când orice neam care nu va participa la sărbătoare va fi aspru pedepsit de Dumnezeu cu urgia secetei.

Frumuseţea acestei sărbători pentru noi, cei ce nu facem parte din poporul ales al lui Dumnezeu, dar beneficiem de harul Său prin Isus Cristos, o găsim în Ioan 1.14, unde ni se spune despre Cuvântul (Isus Cristos) care „S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr”. O altă înţelegere a acestei afirmaţii este aceea că Isus Cristos S-a făcut trup şi „a cortuit” printe noi, s-a smerit de la dumnezeirea Sa la un cort pământesc, un trup uman, pentru a ne face parte de divinitate pentru veşnicie. Nu există mai mare motiv de mulţumire pentru noi!

Articol de Paul Oprea

Anunțuri