Inspiraţia fără transpiraţie este doar un vis pentru o zi. Pe Dumnezeu nu Îl deranjează dacă tu faci bani. El este deranjat dacă tu le slujeşti şi dacă eşti aşa de ocupat să faci bani încât să uiţi să I te închini.
Fă-ţi timp şi ascultă ce vorbesc două persoane: dacă nu vorbesc despre şeful lor, despre partenerul de viaţă sau despre sex, atunci cu siguranţă vorbesc despre bani. Se pot câştiga mulţi bani prin înşelăciune, furt, magie (albă sau neagră), escrocherie, droguri, fraudă, dar Gen. 3.17b spune: ,,Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din «pământ» în toate zilele vieţii tale“. Vrei să ai bani? Atunci riscă puţin şi munceşte. A nu risca este de fapt cel mai mare risc. Cel care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, nu schimbă nimic, nu simte nimic, nu învaţă nimic, este un nimic.
Lumea are o filozofie diferită despre muncă. Nu uita: zmeul se ridică împotriva vântului, nu odată cu vântul. Cu cât vântul suflă mai tare, cu atât ele se înalţă mai sus. Niciun machiaj nu poate ascunde nevoia sau lipsa acută de bani. Dacă visezi să trăieşti într-un castel cu mulţi slujitori, nu te aştepta ca Dumnezeu să investească în favoarea ta.
Filozofia despre banii tăi este determinată, în general, de trei lucruri: de ceea ce cheltuieşti, de ceea ce economiseşti şi de ceea ce semeni. O semănare constantă va garanta o recoltă constantă (2 Cor. 9.6). Ai puţin? Pune acel puţin în mâinile lui Dumnezeu şi El îl va multiplica. Nu garantează nimeni că Satan nu va contesta această binecuvântare. Trebuie să renunţăm la convingerea că banii cumpără fericirea. Poate spui: „când voi avea bani îmi voi cumpăra cutare şi voi face cutare… şi… şi….“ În felul acesta amânăm mereu momentul fericirii, care nu mai vine.
Fii mulţumit cu ceea ce ai acum. Satan, în lupta lui pentru supremaţie, alimentează mereu imaginaţia noastră, prin televiziune, reclame, mass-media. Dacă cineva este nemulţumit când nu are bani, va fi nemulţumit şi când va avea bani. Consultă medicul, fraţii, părinţii, dar nu consulta lăcomia. Lăcomia are multe feţe, dar pronunţă în toate limbile acelaşi „mai vreau“’. „Vreau să am tot şi dacă se poate chiar acum.“ Tentaţia aceasta este în fiecare.
Lucrurile pe care nu le poţi avea sunt cele pe care ţi le doreşti cel mai mult. De exemplu: Noi vrem în Dubai, iar cei din Dubai vor în Braşov. Arată frumos Dubaiul prezentat din avion, dar numai aerul condiţionat acolo costă o sumă frumuşică de bani. Aici deocamdată aerul curat e gratis.
Toţi avem vise, gânduri, fantezii, emoţii, secrete personale. Nimeni nu se simte confortabil cu ele. Tentativa de a le suprima ne poate face şi mai vulnerabili. Prov. 15.16 ne spune că o persoană veselă cu un portmoneu subţire este de preferat unei persoa- ne posace cu portmoneu gros (parafrazare).
Succesul nu vindecă totul. Poate credem că numai cei săraci au nevoie de ajutor. Auzim despre oameni cu mulţi bani care nu sunt capabili să se bucure de ei şi sfârşesc lamentabil.
În continuare am să amintesc două modalităţi de a atrage banii în casa ta. Alege pe cea care ţi se potriveşte cel mai bine. Nu contează naţionalitatea, sexul sau religia:
1. Nu te asocia cu nimeni, să-ţi rămână tot profitul. Caută un loc unde metrul pătrat de pământ costă un ban. Stai de vorbă cu proprietarii. Cumpără tot ce se poate, două, trei, chiar patru sute de hectare. Vezi să fie şi un râu ce udă permanent proprietatea. Câteva dealuri împădurite, în jurul proprietăţii. Un loc plin de linişte şi pace, departe de forfota din oraş. Mergi acasă, ia o valiză plină cu bani, (nu exagera cu dimensiunile valizei). Comandă un proiect grandios pentru câteva hoteluri cu multe stele (câte etaje, atâtea stele).
Vorbeşte pentru o autostradă, un aeroport, magazine de la ac la tanc. Fă reclamă agresivă pe toate canalele posibile, inclusiv internet. Vei vedea cu ochii tăi cum vin banii către casa ta, care este musai să o construieşti în mijlocul proprietăţii. O casă cu doar un etaj, ca să nu atragi atenţia asupra ta. Cumpără o trusă de pescuit, ceva scule de golf la mâna a doua, patru mâţe şi doi câini. Maşină pentru ce să mai cumperi că nu ai unde să te duci….şi pentru ce? Poţi face şi o biserică (cu cimitirul lângă ea), unde să-ţi mai împaci conştiinţa pentru că, oricum, cu asta rămâi până la urmă.
2. A doua modalitate prin care poţi câştiga mai puţini bani, este să munceşti, fie şi la personajul principal din exemplul anterior, pentru că astfel vei avea tot timpul ceea ce îşi doreşte orice muritor: linişte, pace, toate departe de forfota de la oraş!
Luca 12.20, Ecles. 12.1,8, Mat. 24.38-39 – acestea sunt reţeta completă pentru toţi. Succes ambelor tabere!
Articol de Aurel Preda
Lasă un comentariu
Comments feed for this article