Roma ultimului secol înainte de prima venire a lui Isus Hristos a cunoscut o formă nouă de guvernare: triumviratul. Acesta presupunea, după cum indică şi numele, trei persoane cu drepturi egale ce conduceau, la acea vreme, capitala lumii. Aceştia erau Caesar, Pompei şi Crassus. Ultimul dintre ei era unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni romani, poate unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. Setea lui pentru bani l-a dus la pieire: încercând să cucerească ţara parţilor, Crassus a fost învins de aceştia, iar legenda spune că parţii, ca să-i potolească setea de avere, i-au turnat pe gât aur topit.


Atitudinea pe care creştinul trebuie s-o aibe faţă de bani, nu este de închinare, ci de folosire cu înţelepciune. Scriptura nu condamnă bogăţia sau pe cei bogaţi în niciun fel – însuşi împăratul David a strâns o mulţime de bogăţii, dar nu s-a închinat lor, ci le-a folosit pentru finanţarea lucrării Domnului. Cartea 1 Cronici relatează imensa bogăţie pe care David a încredinţat-o fiului său Solomon pentru ridicarea Templului: „Iată, prin străduinţele mele, am pregătit pentru Casa Domnului o sută de mii de talanţi de aur, un milion de talanţi de argint şi o mulţime de aramă şi de fier, care nu se poate cântări, căci este foarte mult.“ (1 Cron. 22.14).
Noul Testament vorbeşte de cel puţin doi bogaţi care L-au primit pe Hristos: vameşul Zacheu (Luc. 19.1-6) şi Iosif din Arimateea (Mat. 27.57), iar însuşi Hristos spune că greu va intra un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu (Mat. 19.23, 24), însă El nu spune că este imposibil. Cu siguranţă, un om ce este plătit pentru munca sa şi cu banii astfel câştigaţi plăteşte zeciuiala către Domnul, achită facturile, plăteşte mâncarea, îmbrăcămintea şi acoperişul familiei sale, nu greşeşte cu nimic, din contră, face bine, întrucât Scriptura ne învaţă să facem aşa (1 Tim. 5.8). Pe de altă parte, dacă acelaşi om munceşte de dimineaţă până seara târziu doar ca să facă un ban, dar prin aceasta neglijează relaţia sa cu Dumnezeu, neglijează familia, cu siguranţă a căzut pradă iubirii de bani. Nu banul trebuie să ne spună unde să mergem, ci noi trebuie să spunem banului unde să se ducă. Pavel spune că dacă avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, ne va fi de ajuns (1 Tim.6.8). Eu nu spun să cauţi slujba cel mai prost plătită din care să-ţi poţi plăti doar îmbrăcămintea şi hrana. Dacă poţi fi plătit mai bine de atât, nu refuza un ban în plus, dar nici nu fă un scop din a acumula bogăţie. Pavel îl sfătuieşte pe tânărul Timotei să fugă de iubirea de bani (1 Tim. 6.9-11), însă el nu a pregetat în a strânge ajutoare pentru a putea sluji fără a cere plată (2 Cor.7-9). Este interesant că deşi dispreţuieşte dorinţa de îmbogăţire, Pavel nu se dă înapoi de la a folosi chiar şi banul pentru o cauză nobilă – aceasta este atitudinea corectă faţă de bogăţie.
Slujitorul lui Elisei, Ghehazi, a încercat să se îmbogăţească, uitând că stăpânul său poate vedea mai departe decât văd ochii, uitând că sunt anumite lucruri cu care nu se poate face avere, mântuirea sufletelor (2 Împ. 5.20-27). Nu lua plata unei nelegiuiri şi nici nu lucra nelegiuire pentru plată. Nu cere plată pentru Evanghelie (Mat. 10.5b-8) şi nu fă comerţ cu darurile Duhului (Fapt. 8.18-21).
Dacă ai prea mulţi bani, în loc să te îndrăgosteşti de ei, mai bine foloseşte-i pentru binele altora – lasă ca binecuvântarea lui Dumnezeu să meargă mai departe, nu o opri la tine, iar a vedea un om cu o nevoie pe care o poate împlini banul pe care îl ai, nu este un lucru greu de făcut.
Dacă tot vrei să te îmbogăţeşti, caută să aduni nu bani pe care să-i fure hoţii, ci caută să te îmbogăţeşti în fapte bune, caută să te îmbogăţeşti cu o mai bună cunoaştere şi aplicare a învăţăturilor biblice. Fii bogat în milă, căci aceasta cere Dumnezeu (Osea 6.6, Mica 6.6-8).

Reclame