You are currently browsing the tag archive for the ‘stapan’ tag.

de Laki

„Sunt tovarăşul tău permanent, te împing spre succes sau te trag spre eşec. Sunt la dispoziţia ta, 80% din ceea ce faci ai putea să-mi încredinţezi şi voi face prompt şi corect. Sunt uşor de condus, trebuie doar să fii ferm cu mine. Arată-mi ce ai de gând să faci, şi după câteva lecţii o voi face automat. Sunt slujitorul tuturor oamenilor măreţi. Totodată sunt şi stăpânul tuturor eşecurilor. Pe toţi cei mari, eu i-am făcut mari, pe toţi cei ce-au eşuat, eu i-am dus acolo. Nu sunt un robot, dar lucrez cu precizia lui şi cu inteligenţa umană. Ia-mă, antrenează-mă …şi-ţi voi pune lumea la picioare. Tratează-mă cu uşurinţă şi te voi distruge. Cine sunt eu?“
Încearcă să răspunzi la această ghicitoare înainte de a citi mai departe.
În urmă cu câteva luni am fost pusă în faţa acestei întrebări şi a trebuit să mă gândesc serios la obiceiurile mele (pentru că despre ele vorbim). John Dryden spunea că „mai întâi ne facem obiceiuri, iar mai apoi ele ne fac pe noi”. Dacă înţelegem că ne antrenăm, pe noi şi pe copiii noştri, pentru eternitate nu vom lăsa lenea sau indiferenţa să ne frâneze în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ce obişnuieşti să faci cu timpul tău, cu orele pe care le primeşte zilnic? Ceea ce e uşor de făcut e şi uşor de nefăcut.
Ce faci cu resursele, cu banii tăi? Zgârcenia sau risipa se pot schimba cu alte obiceiuri, cum ar fi: economisirea şi generozitatea.
Întreabă-te dacă eşti perseverent şi dacă termini ce începi. La început de an sigur ţi-ai făcut noi planuri. Decide azi să le şi finalizezi.
Un alt obicei sănătos are de-a face cu mulţumirea. Te-ai deprins la aceasta sau eşti veşnic bosumflat?
Care e obiceiul limbii tale? Medicii cer adesea „limba la control“ şi aceasta dă anumite indicii cu privire la anumite boli. Dumnezeu va face într-o zi acelaşi lucru şi va pune un diagnostic exact. Spui adevărul? Dacă nu, dedică-te azi adevărului.
Obişnuieşti să ierţi? Isus Hristos ne-a făcut liberi, noi de bună voie ne facem sclavi, neiertând. Cineva spunea că „mai important decât ceea ce ronţăi, e ceea ce te roade“.
Şi nu uita că dacă eşti părinte, obiceiurile tale vor fi transmise copilului tău. „Dacă Dumnezeu e Olarul şi copilul e lutul, tu eşti roata“ (M. and D. Pearl). Obiceiurile sănătoase vor fi o sursă de putere pentru întreaga lui viaţă nelăsându-l să-şi irosească energia pe dorinţe egoiste. În plus, Îl va onora pe Dumnezeu şi nu va fi lăsat la voia circumstanţelor.
Pe tine obiceiurile te slujesc sau te stăpânesc?

Vizite

  • 87,881

Toate articolele publicate pe acest blog reprezintă produsul activităţii redacționale a revistei IMPULS, având în vedere drepturile de autor ale scriitorilor. Ne rezervăm dreptul de a adnota, corecta, revizuii sau retrage oricare dintre articolele postate pe blog, fără vreun preaviz sau menţionări suplimentare. Articolele pot fi citate doar integral cu menţionarea corespunzătoare a autorului și a sursei: http://revistaimpuls.ro/,

Parteneri





Promo





Blogosfera Evanghelică