Prietenia, floare rară

Trăim într-o societate egocentrică în care izolarea este la ea acasă. Am pierdut legăturile strânse dintre noi. Dimineaţa mergem la serviciu singuri, ne vedem de treaba noastră la birou, când luăm salariul nu trebuie să interacţionăm cu nimeni pentru că banii ne intră direct în contul bancar, când avem nevoie de bani mergem la un ATM unde ne folosim cardul bancar să scoatem banii necesari, seara când ajungem acasă ne petrecem timpul rămas din zi cu televizorul – adormind în faţa acestuia – şi ne întrebăm de ce ne simţim atât de singuri, de ce nu putem avea încredere în oamenii de lângă noi şi de ce nici cei de lângă noi nu au încredere în noi, sau de ce nu suntem uniţi. Astăzi nu mai căutăm binele aproapelui nostru pentru că s-ar putea să ne coste ceva, nu-l mai apărăm pe cel de lângă noi, ci suntem precum preotul şi levitul din pilda samariteanului milostiv, care au trecut pe lângă cel ce a căzut în mâinile tâlharilor ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Când cineva este în, necaz în loc să îl ajutăm, ne oprim pentru câteva momente să vedem cum se chinuie, după care ne continuăm drumul şi ne întrebăm de ce nu avem prieteni. Unii îşi spun chiar acum în gând: „Dar de ce să îmi fac prieteni? Să vină să-mi ceară bani împrumut? Şi cine ştie dacă-i voi mai vedea vreodată?…”  Alţii se întreabă:  „Dacă îmi fac prieteni, mie ce-mi iese?”

            Dacă există vreun lucru pe care toţi îl dorim cu adevărat este acela de a avea prieteni adevăraţi. Mulţi ar fi gata să dea jumătate din tot ce au pentru un prieten bun, apropiat, autentic. Unii ar da chiar tot ce au. Prieten nu înseamnă „da’ eu ce primesc în schimb?”, ci înseamnă „eu ce aş putea să dau?”. Prieten nu înseamnă „da’ pe mine cine mă iubeşte?”, ci înseamnă „sunt gata să iubesc oricât m-ar costa”. Prieten nu înseamnă „da’ eu în cine pot avea încredere?”, ci înseamnă a fi un om de încredere.

pastor, George Pordea

Publicitate

Ce dai la schimb?

“Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.”

Când eram foarte mică îmi doream din tot sufletul să am prieteni. Ţin minte că prin clasele primare mi-am întrebat odată o colegă dacă vrea să fim cele mai bune prietene. Nu mai ştiu ce mi-a răspuns, dar astăzi i-am uitat şi numele. Mai târziu, în gimnaziu, sufeream din cauză că nu puteam lega prietenii. Aveam sentimentul (mi-l amintesc prea bine) că toţi mă evită şi nu mă înţeleg. Astăzi lucrurile s-au schimbat: nu ştiu sigur dacă m-am maturizat eu sau dacă cei din jurul meu au devenit mai toleranţi, şi asta pentru că nu mă pot lăuda cu prietenia pe care o ofer, dar vreau să mă laud cu prietenii pe care Dumnezeu i-a pus lângă mine.