You are currently browsing the tag archive for the ‘prietenia’ tag.

cainiCitind colecţia de articole Oceanografie a lui Mircea Eliade, am dat peste un pasaj care m-a pus pe gânduri o vreme şi mi-a amintit gânduri care m-au măcinat şi pe mine:

O prietenie nu se verifică în aşa zisele «ceasuri grele» ale vieţii. O prietenie se verifică numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt… Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tău de vedere, a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om, iar nu un simplu manechin.

Ceasurile grele ale vieţii sunt momente importante. Sigur că atunci când trecem prin ele avem nevoie – şi e natural şi omenesc să avem nevoie – de susţinere. Poate nu mai avem pe altcineva în jur în astfel de momente decât pe cei care ne sunt prieteni. Apoi, bineînţeles, încurajarea pe care o oferă un prieten, timpul pe care îl petrece cu tine când ai cea mai mare nevoie de comunicare sau doar de ascultare, sunt modalităţile prin care el îţi arată, de fapt, că ţine la tine, că te preţuieşte.

Totuşi, m-am întrebat dacă prezenţa prietenului lângă tine în aceste momente e o garanţie sau o calitate suficientă pentru „numele” de prieten. Sigur că e importantă. Dar am avut ocazia să simt prezenţa celuilalt şi agresiv în viaţa mea, încercând să conducă programul după care funcţionez, activităţile pe care le aleg, pasiunile pe care le am din pură plăcere. Concluzia a fost că am simţit că o prietenie poate şi lua/fura sentimentul de libertate (dar nu în sensul în care tu renunţi la libertatea ta de bună voie, pentru că o prietenie înseamnă, desigur, şi renunţare la o parte din tine), pe lângă aspectele ei pozitive.

Citește restul acestei intrări »

Reclame

 

icoanaÎntr-o zi, pe când eram elev în clasa a VIII-a, diriginta m-a întrebat dacă am vreun prieten. Răspunsul meu a venit prompt: Dinu. Acesta era unul dintre colegii mei de clasă, un băiat foarte simpatic, la care ţineam foarte mult. Era un coleg a cărui companie  îmi făcea deosebită plăcere şi orice oră petrecută împreună ca şi colegi de bancă era aur pentru mine. Totodată era şi un elev silitor şi asta mă provoca să învăţ la fel de bine ca şi el (mă provoca …). Mă întreb dacă şi el mă privea în acelaşi mod în care îl priveam eu, dacă mă considera cel mai bun prieten aşa cum îl consideram eu. Atunci eram doar un copil, prin urmare această relaţie a fost trăită copilăreşte.

           Acum însă sunt un adult, iar cel mai bun prieten al meu nu mai este un om, ci Însuşi Dumnezeu. În urmă cu cinci ani am făcut pace cu El şi am fost mântuit, iertat de păcatele mele, întrucât L-am mărturisit cu gura mea pe Hristos ca Domn, crezând în inima mea că Dumnezeu L-a înviat din morţi (Rom. 10.9). Eu Îl numesc aşadar pe Dumnezeu prietenul meu, dar oare El mă consideră prietenul Lui?

            Sunt cel puţin trei locuri în Scriptură unde se vorbeşte de prietenii lui Dumnezeu: Exodul 33.11,      Isaia 41.1 şi Evanghelia după Ioan 15.14-15. În prima locaţie este numit prieten Moise, în a doua profetul Isaia, iar în a treia locaţie sunt numiţi prieteni ucenicii lui Hristos. Cercetând ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să îi numească pe aceşti oameni „prieteni”, am descoperit anumite calităţi ale acestora.

            În Gen. 18. 17 – 19 găsim scris că Avraam urma să poruncească fiilor săi şi casei sale după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, iar în 2 Cron. 20. 7 este scris că Avraam iubea pe Domnul. Aşadar, avea atât dragoste faţă de Dumnezeu, cât şi o viaţă dreaptă şi facere de bine.

            Despre Moise este scris că „a fost «credincios în toată casa lui Dumnezeu»” (Evrei 3.5) – de aici reiese credincioşia acestuia faţă de slujba pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu.

Citește restul acestei intrări »

Vizite

  • 88.182

Toate articolele publicate pe acest blog reprezintă produsul activităţii redacționale a revistei IMPULS, având în vedere drepturile de autor ale scriitorilor. Ne rezervăm dreptul de a adnota, corecta, revizuii sau retrage oricare dintre articolele postate pe blog, fără vreun preaviz sau menţionări suplimentare. Articolele pot fi citate doar integral cu menţionarea corespunzătoare a autorului și a sursei: http://revistaimpuls.ro/,

Cele mai citite

Parteneri





Promo





Blogosfera Evanghelică
Reclame