Banii… banii!

Mai peste tot pe unde mergem auzim cuvântul „bani“. În societatea în care trăim banii vorbesc destul de tare.
Banii sunt o forţă călăuzitoare în deciziile care se iau la tot pasul; banii ne ajută să obţinem lucrurile de care avem nevoie şi lucrurile pe care ni le dorim; banii sunt urmăriţi de toţi oamenii care au convingerea că dacă ar avea bani, ar fi fericiţi şi împliniţi.

Publicitate

Cămila şi urechile acului

articol de Ionatan Piroşca

Un subiect „gras“ – „Pocăiţii şi banii“! Nu neg că m-am tot întrebat ce-aş putea spune eu despre acest subiect. Tatăl meu are o vorbă: „Tata n-a avut bivoliţă, şi nici eu n-am“. Cum că sărăcia ar fi ereditară.  Ei bine, cel puţin până la generaţia mea vorba i se confirmă. Şi eu sunt tot dintre cei care vor intra uşor în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar, ce să spun eu despre bani? Înţelept ar fi, dacă nu cunosc o problemă, să nu intervin. Dar măcar o poveste tot vă voi spune – una reală, cât se poate de reală. Şi aproape hazlie, dacă nu ar fi durut… ca orice încercare, dealtfel.
Într-o dimineaţă de iarnă lungă, lungă cât un coşmar de om sărac, primesc un mesaj: „Domnule, eu sunt Reverendul Cutare din Nigeria şi te anunţ că numele dumitale figurează în testamentul defunctului X, un industriaş american bogat şi filantrop care a trăit şi a murit aici, într-un codicil prin care devii moştenitorul a nu mai puţin de un milion de dolari.“
Ce aţi face dacă aţi primi un astfel de mesaj? Ce credeţi că am făcut eu? Până la urmă asta are prea puţină importanţă. Numai că, până m-am convins că toată povestea era o încercare de escrocherie, m-am simţit chiar îndreptăţit să primesc aşa, din senin, banii aceia. Mă vedeam demn de o asemenea minune a lui Dumnezeu. „Da, El poate şi asta!“, îmi spuneam. Dar chiar era necesar să fie aşa?
N-am iubit niciodată banii, însă perspectiva de a rezolva enorm de multe probleme   m-a determinat să le şi văd. Până atunci nu sesizasem cu adevărat dimensiunea sărăciei şi a neputinţelor care deodată au devenit cumplit de mari, de neîndurat, de dureroase şi strigătoare la cer… Aşa că mi-am pierdut liniştea. O tulburare urâtă începea să pună stăpânire pe mine. M-am gândit atunci: „Dă Dumnezeu daruri cu tulburare? Iţi ia El pacea când binecuvântează? Nu!“ Aşa că m-am rugat, m-am liniştit şi nu am mai răspuns acelor oameni.
Între timp mi s-a confirmat că exista o reţea africană de spălare a banilor prin intermediul unor naivi ca mine. Dar aşa cuvinte creştineşti şi atâta miere în atitudine, numai la unii pastori de-ai noştri am mai văzut!
Aşa că tot am de spus ceva despre bani: când îţi piere somnul din cauza lor, înseamnă că e undeva o cămilă care se apropie de urechile acului!