…de obicei, creștin

de Dani Surducan (Austria)

Să uităm pentru o clipă enervanta criză „ce ne-nfăşoară aşa de lesnec“ şi să dăm imaginativ filele galbene de atâta timp ale istoriei până în anul 64 d.Hr.
Fumul născut din bricheta lui Nero încă se mai înălţa pale pale peste uliţele Romei. Peste întregul oraş picura amurgul Genezei. Pe o străduţă mergea speriat şi gâfâind un om urmărit de o ceată de ostaşi romani. Cum tinereţea demult îl părăsise şi cum nu cunoştea nici o scurtătură, nefiind din partea locului, a fost prins la o cotitură de soldaţii şmecheri care-l întrebă politicos cu un bici pe spate: „Cum te cheamă, nemernicule?“„Mă cheamă Simon a lu’ Iona din satul Capernaum…. Cristos cel răstignit şi înviat a treia zi mi-a pus numele Petru şi spre buimăceala voastră, unii îmi mai spun şi Chifa.“ „Să înţelegem că eşti creştin sau piroman, cum se aude prin târg?“
Cântatul unui cocoş latin dintr-un coteţ de peste zid avu efect de polistiren pisat asupra lui Petru, ce cuprins de vechii fiori ai trădării răspunse hotărât: „Piroman nu sunt, mai degrabă pompier celest din moment ce meseria mea e să scot oamenii din foc, nu să le pun foc, dar creştin, da, sunt… şi voi fi mereu!“
Bătut, asistând la crucificarea soţiei, crucificat cu capul în jos, plâns de soacră şi de mulţi, pentru că se numea creștin şi-atât.

Publicitate