„Nu cred că Dumnezeu a făcut lumea aceasta ca să o umple cu profesionişti.”

Raul fantana bwx200S-a născut la 27 aprilie 1958 în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău. A urmat clasa primară în Mediaş, apoi la nouă ani se mută la Braşov şi după o perindare prin mai multe şcoli braşovene termină cele douăsprezece clase la Liceul de informatică.

Facultatea TCM i-a plăcut mult, unde excelează în rezultate. Deşi se caracterizează ca un tip retras, este politicos şi atent în relaţi, chiar îi place să se numească „un băiat serios”.

Practică atletismul şi chiar ia lecţii de muzică clasică. Joacă tenis de masă şi este pasionat de rebus şi jocuri de inteligenţă, pasiuni ce-l însoţesc până astăzi.

În 1991 a urmat o specializare OSIM devenind consilier în propietate industrială, iar mai târziu expert în propietate intelectuală.

Din 2002 predă la două universităţi de prestigiu din Braşov.

Se roagă la ingeraşi de la patru ani, iar în liceu a înţeles să se roage la Cineva mai mare.

Mai târziu în facultate vede că Dumnezeu răspunde rugăciunilor sincere şi de valoare.

Trei ani după 1997 Îl caută pe Cel care avea să-i  schimbe viaţa, prin mai multe biserici.

A găsit pacea în Biserica Baptistă Speranţa unde a dobândit cunoştinţe temeinice în studiul Bibliei. Nu se consideră baptist, ci creştin.

 1. Ce stă în spatele realizărilor dumneavoastră?

R. Dacă stau şi privesc în urmă, parcă nu îmi vine să cred că sunt aici. Am căutat să fiu cât mai bun, în tot ce făceam. Cred că am citit mai mult decât unii, dar mai puţin decât alţii. Dumneavoastră numiţi astea realizări, dar, pentru unii ele nici nu există, sau nu au nici o importanţă. Dar, mai cred că mi-am dat silinţa să înţeleg valoarea cuvântului. Mi-e teamă, uneori, să nu fi picat, chiar eu, în capcana cuvântului. Cred că am şi muncit ceva…

 2. Spaţiul dintre adevăr şi minciună, un loc de multe ori confortabil se mai numeşte şi “zona gri” a limbajului… Aţi fost nevoit să faceţi compromisuri pentru atingerea unui obiectiv?

R.: Mi-am amânat, de multe ori, termenele. Lucrările, expertizele, necesită studiu extrem de atent, şi uneori nu am stare. Dar, fără nici o excepţie, până acum nu am primit corecturi, decât atenţionări că depăşesc cadrul obiectivelor dispuse de instanţe. Dar atenţionările nu au venit, niciodată, de la instanţe, ci de la procurori sau avocaţi, deranjaţi că nu mai aveau unde arunca acul…

M-am ferit să dau termene fixe, m-am ferit să acuz de minciună. Dar, la scurt timp, am dat de înţeles, politicos, că am aflat realitatea, trecând, însă repede peste…

Legat de compromisuri… Cred că, uneori, trebuie sa le faci. Compromisul este înţeles, de cele mai multe ori, doar în sens negativ. Dar, sunt situaţii în care, dacă nu faci un compromis, pierzi totul, în loc să câştigi ceva, poate jumătate, dar lăsând jumătate. Lipsa compromisului este, uneori, o atitudine păguboasă. Pot să vă dau un exemplu. Poate, într-o biserică, un enoriaş, sau mai mulţi nu este/sunt de acord cu alţi fraţi, sau chiar cu păstorul. Fiecare argumentează. Dar fiecare uită ceva, sau li se pare un lucru mai important decât altul. Fără compromis, unii ar pleca…

Compromisul, în sensul său constructiv, este biblic. Se numeşte ÎNGĂDUINŢĂ. (Rom. 14.1-23).

3. Care a fost cea mai mare schimbare din viaţa dumneavoastră după ce l-aţi primit pe Isus?

R.: Cea mai mare a fost pacea din casă. O dragoste nepătimaşă, dar evidentă, aproape palpabilă. Pot să mă opresc de la anumite ispite lumeşti, ştiind că acasă mă aşteaptă nişte suflete care, încă, nu m-au înşelat. O dragoste lăsată de sus, care ştiu, cu teamă, că poate dispare într-o clipă, dacă nu o păstrez ca pe un dar de mare preţ.

 4. Ce faceţi când vă aflaţi în situaţii de criză?

R.: V-aţi aştepta să vă spun că pic în genunchi, imediat. Dar, nu este aşa… Uneori, târziu, realizez că este o situaţie de criză. Apoi, seara, la culcare, cad în genunchi, când, încă, simt tensiunea şi nervii aprinşi. A doua zi, fie soţioara, fie fiica, fie eu, facem gesturi de dragoste. Mărunte… Nu trece mult şi ne cerem iertare. Sau spunem „te iubesc”… Doamne, ce descărcare… Ce bine este…

Când criza este din afară, îmi cer, imediat, scuze şi mă silesc să corectez.

 5. Cum procedaţi să va păstraţi într-o condiţie spirituală bună?

R.: Oare sunt într-o condiţie spirituală bună? Ştiţi, se întâmplă ca, atunci când mă rog slăbuţ dimineaţa, să sune la uşă te miri care frate drag, pentru te miri ce problemă neanunţată. De obicei, au de a face cu arhitectul, cu Ileana. Dar, apoi, ne punem pe discuţii despre Domnul, pentru ca, la sfârşit, să ajung să Îi mulţumesc, din nou, pentru umplerea evidentă.

 6. Am observat că Dumnezeu ocupă un loc important în viaţa dumneavoastră. Cât de mult din realizările pe care le aveţi îl atribuiţi acestui fapt?

R.: Transformările din viaţa mea, toate, le datorez Lui. Când, în vremea de cădere şi de căutări, Îl rugam să mă ajute să îmi schimb viaţa, Îl mai rugam, cu teamă, să facă astfel încât să nu mă doară. Nu numai că nu m-a durut, dar s-a întâmplat ca într-o explozie de lumină. Cine ar fi crezut că falimentul firmei dinainte va fi fără urmări? Că Statul mă va ierta de peste 1 miliard de lei? Că voi fi chemat să predau la Universitate? Că voi preda la şcoala masterală şi la cea doctorală, fără să solicit niciodată, nimic, la nimeni? Cine ar fi crezut că voi mai cânta la chitară, după 13 ani de pauză?

 Dar… Cine ar fi crezut, vreodată că voi fi chemat, spre lauda Domnului, să vorbesc despre El, să cânt despre El?

Deci, toate lucrurile care au astăzi valoare pentru mine, I le datorez şi I le dedic. I le dau ca jertfă de mulţumire. Să facă El ce vrea cu ele, cu mine, cu casa mea

 7. Se spune ca trăim într-o perioada de tranziţie, o vreme a multor schimbări. Cum faceţi faţă schimbărilor?

R.: Le iau cum sunt… Nu mă pierd în comparaţii deşarte, lipsite de finalitate…

 8.Există vreo diferenţă între o realizare profesională şi binecuvântarea lui Dumnezeu?

R.: Da. Realizarea profesională poate fi şi din propriile forţe. Poate duce la mari realizări, dar sunt din propria sursă. În această situaţie, uneori, nimereşti ce trebuie. Sunt unii care mor realizaţi profesional, fără să fi întâlnit pe Domnul.

Realizarea profesională adevărată vine de Sus. Domnul ştie ce ne este potrivit. Dar nu trebuie să aştepţi să vină. Mai trebuie să faci şi tu un pas. Poate doi… Poate mai mulţi. Dar, trebuie să îţi faci partea ta.

 Nu cred că Dumnezeu a făcut lumea aceasta ca să o umple cu profesionişti. Dar, cred că Dumnezeu a transformat profesionistul ateu, spre folosul Lui, al oamenilor din jur şi al omului respectiv.

 9. Ce rol are cunoaşterea identităţii pentru un credincios?

R.: Stă vertical. Stă drept. Îl are cel puţin pe Isus, dacă nu şi oştirea Lui de îngeri. Mulţi credincioşi se umilesc în faţa Domnului. Cad în genunchi, fiindcă trebuie. Eu cred că aşezarea pe genunchi în faţa Lui este un act de smerenie. Ştiu că mă plec în faţa Domnului meu. Vreau asta, nu mai trebuie nimic. Pentru mine, este o diferenţă între umilinţă şi smerenie. La prima te obligă stăpânul. La smerenie, cazi tu, fiindcă vrei, şi pentru că Îl ştii de bun pe stăpân.

 10. Care sunt circumstanţele unei familii binecuvântate?

R.: O familie devine binecuvântată, prin atitudinea ei corectă faţă de Domnul. El o binecuvântează. Şi când binecuvântează El, nu mai poţi să duci, de cât este de mult şi de bine. Mai poţi fi binecuvântat de semeni. Când se spun cuvinte bune despre tine. Ele sunt auzite, sunt ascultate şi judecate de Domnul. Ele vin dintr-o judecată corectă, dintr-o faptă bună, dintr-o mângâiere, dintr-o atitudine blândă, continuă, iubitoare. Toate darurile date omului credincios prin Duhul Sfânt au ca finalitate binecuvântarea, de către oameni, a Domnului, dar şi a făptuitorului plin de Har.

 11. Cum vă încurajaţi fiica să crească spiritual?

R.: Nu o încurajez de loc. Nu mai am cum. Arde. Uneori, arde prea tare. Şi, ca orice adolescent activ, are deja multe fixuri, pe care viaţa de zi cu zi, acolo unde noi nu mai putem face nimic, le va corecta. Mai aşteptăm, cu nădejde, corecţii aduse cu dragoste şi milă de Domnul.

Ce ne facem, însă, când ne aşează, uneori, în faţă, teme şi teze interesante şi incitante?

Am încurajat-o pe Ioana să citească. Nu numai literatură creştină. Aceasta este, oricum, principala sursă de imagini şi conduită. Nu citeşte orice. Dar universul ei este plin de înţelesuri minunate la care eu nu aveam acces la vârsta ei.

Pentru multe din ceea ce este Ioana acum, ca părinţi nu ne găsim aportul şi atunci, îi mulţumim Domnului…

 12. Ce dorinţe aveţi legat de creşterea fiicei dumneavoastră?

R.: Să poată să vadă, în victoriile pe care le va avea, mâna Domnului. Să poată, la fiecare victorie, să spună tare: Mulţumesc, Doamne! Şi apoi, să râdă, să îi sclipească faţa şi să-i lumineze ochii de reuşită. Să se bată pentru adevăr, de parcă viaţa ei şi nu altuia, are fi în joc. Să înveţe să dea frumos, nu numai cui îi place ei. Să asculte mai mult ce spun alţii.

 13. Care este cel mai important lucru pe care aţi dori să-i daţi mai departe fiicei dumneavoastră?

R.: Haideţi, trei! Plăcerea de a cunoaşte – inclusiv tainele adânci ale Cuvântului, înţelepciune şi plăcerea de a se dărui fără să obosească.

 14. Aţi trecut prin multe lucruri în viaţă. Ce anume aţi vrea să îşi amintească oamenii despre dumneavoastră?

R.: Că nu am făcut, nimănui, rău cu voie; că nu am cunoscut dimensiunea egoismului, că mi-am dorit  şi nu ştiu dacă am reuşit măcar un pic, să vindec, să proorocesc şi să scot demoni, spre slava Domnului, spre bucuria oamenilor şi spre smerirea mea.

 15. Care este următoarea provocare pentru dumneavoastră?

R.: Să termin cele multe ce le-am început şi să cred îndeajuns, să fiu îndeajuns de curat, încât să primesc măcar un dar din cele de mai sus.

Interviu publicat în numărul 1 al revistei Impuls (mai 2007)

Publicitate