El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Cîţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim;  căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească

Tânărul din pilda dată de Domnul Isus a plecat de acasă şi a cheltuit întreaga avere primită de la tatăl său ca moştenire. În loc să facă investiţii înţelepte, a risipit acele bunuri devenind un om sărac şi primind o slujbă de porcar.

În acest pasaj din Scriptură putem identifica trei atitudini pe care le găsim în majoritatea căsniciilor.

1.  Atitudinea „Dă-mi”

Fiecare căsnicie care trece prin probleme, prin neînţelegeri, prin certuri este concepută din parteneri care au atitudinea „dă-mi”. Conflictele apar când soţii spun: „Dă-mi ceea ce mi se cuvine. Dă-mi ceea ce este al meu de drept. Dă-mi ceea ce eşti dator să-mi dai.”  Fiul risipitor nu a dorit ceea ce nu urma să fie a lui, ci a cerut doar partea pe care urma să o moştenească. Fiul îşi revendica dreepturile de moştenitor care urmau să intre în vigoare odată cu moartea tatălui său. Deşi le-a cerut prea devreme, este limpede că nu a cerut moştenirea  fratelui său, ci doar ceea ce îi aparţinea.

Tot aşa şi în căsnicie: putem descoperi atitudinea „dă-mi” în căminele tuturor chiar dacă nu este în totalitate o atitudine păcătoasă. Toţi avem anumite aşteptări de la soţul sau soţia noastră. De exemplu, cred că am dreptul de a aştepta de la soţia mea credincioşie morală; de asemenea, soţia mea are dreptul să îmi ceară să-i fiu credincios, aşa cum i-am promis înaintea lui Dumnezeu şi a invitaţilor noştri în ziua nunţii.

În Scriptură avem exemplul lui Iosif care avea aşteptări de la Maria, logodnica lui. Ei erau căsătoriţi legal însă nu consumaseră fizic căsătoria lor. Totuşi, Iosif descoperă că soţia lui aştepta un copil şi singura concluzie la care a ajuns a fost că Maria i-a fost necredincioasă, aşa că a hotărât să se despartă de Maria, sau cum spune Scriptura, „s-o lase”. Iosif avea aşteptări de la Maria, tot aşa cum şi eu am aşteptări de la soţia mea. Problemele însă apar când aceste aşteptări nu se potrivesc cu realitatea. Dacă soţul sau soţia ta ţi-ar împlini aşteptările sau chiar le-ar depăşi de fiecare dată, atunci nu ar exista nicio problemă în relaţia voastră.

Daţi-mi voie să afirm din nou că, deşi nu e greşit să ai aşteptări de la partenerul tău de viaţă, dacă atitudinea „dă-mi” e singura pe care o ai, căsnicia ta va fi nefericită.

2.  Atitudinea „Iartă-mă”

Dacă treci prin viaţa de cuplu cu atitudinea „dă-mi”, căsnicia ta va fi una decentă atâta vreme cât partenerul tău va fi gata să îţi dea ceea ce ceri. Însă dacă doreşti să treci de la o căsnicie mediocră la una bună, atunci va trebui să dezvolţi atitudinea „iartă-mă”. Această atitudine o găsim la fiul risipitor în momentul în care a fost gata să recunoască în faţa tatălui său că îi greşise, pierzând astfel orice pretenţie şi orice drept.  Când ai atitudinea „iartă-mă”, recunoşti de fapt că nu eşti perfect, că nu eşti unde ar trebui să fii, că mai faci şi greşeli.

Când aşteptările nu sunt împlinite datorită atitudinii „dă-mi”, cred că ambii soţi ar trebui să facă un pas spre a dezvolta atitudinea „iartă-mă.” Dacă nici măcar unul dintre soţi nu e gata să cultive această atitudine, cei doi vor lăsa soarele să apună peste mânia lor şi încetul cu încetul inima le va deveni împietrită.

De asemenea, aş vrea să spun că iertarea trebuie să fie un răspuns automat oferit chiar înainte de ofensă sau de recunoaşterea răului făcut. Iertarea ar trebui pregătită în fiecare dimineaţă, ar trebui să fie precum răsăritul soarelui, oferit de Dumnezeu şi celor drepţi şi celor nedrepţi. Eu ar trebui să fiu gata să îmi iert soţia chiar dacă n-a venit să-şi ceară iertare, pentru ca ea, venind să îşi ceară iertare, să descopere că este deja iertată. Mă uit la tatăl fiului risipitor şi îmi dau seama că fiul era deja iertat prin faptul că tatăl îl aştepta şi l-a văzut când încă era încă departe, a alergat la el, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat mult. Înainte ca fiul risipitor să se întoarcă acasă, tatăl se pregătise pentru acest eveniment; viţelul era îngrăşat, inelul şi haina cea bună erau pregătite. Deşi fiul risipitor fusese iertat înainte ca acesta să îşi ceară iertare, nu s-a putut bucura de iertare decât atunci când a venit acasă.

3.  Atitudinea „Fă-mă”

Fiecare căsnicie ar trebui să fie caracterizată de atitudinea „fă-mă”. Fiecare soţ şi fiecare soţie ar trebui să dorească să fie robul acelei căsnicii. Persoana ideală care te poate ajuta cel mai mult să devii un creştin mai bun este soţul sau soţia. Totuşi sunt momente în care partenerul tău nu ştie cum să te ajute într-un anume domeniu. Sau e posibil ca partenerul tău să fie atât de rănit încât să nu te poată ajuta. Sau poate chiar tu eşti atât de rănit de către partenerul tău încât tot ajutorul dat de el să nu fie primit de tine. Când însă aceste argumente nu stau în calea dezvoltării caracterului tău, primeşte ce îţi oferă soţul sau soţia.

Sunt atâtea cărţi scrise despre căsătorie care au scopul să ne ajute în căsniciile noastre.  Totuşi, problema noastră este că nu avem caracterul de a pune în practică tot ce este scris. Însă dacă am avea caracterul de a face ceea ce găsim în cărţi, nu am mai avea nevoie de ele.

George Pordea

Reclame