Mă gândeam să încep acest articol scriind despre prima mea amintire ca mic copil, dar acel moment sigur nu se compară ca şi încărcătură emoţională cu ultima amintire pe care o am dinainte să mă fi pocăit. Ţin minte că vorbeam cu cel ce urma să-mi devină învăţătorul de ucenicie. Mi-a arătat un verset din Biblie (acelaşi verset pe care mi l-a arătat la prima noastră întâlnire): „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morşi, vei fi mântuit” (Rom. 10:9). În acel moment am fost întrebat de ce nu fac şi eu ce scrie acolo, adică să-L primesc pe Hristos ca Mântuitor. Răspunsul meu a fost că nu pot face acest lucru întrucât sunt păcătos. Culmea, aceasta este cea mai bună motivaţie pentru ca un om să se pocăiască, adică să primească iertarea de păcate prin credinţa în Hristos cel răstignit pe cruce şi înviat din morţi a treia zi, şi apoi să se depărteze de faptele păcătoase făcute până atunci. Mi-amintesc că în acel moment am început să plâng, realizând că sunt foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu, şi că dacă ar fi fost să mor atunci, cu siguranţă aş fi ajuns în iad.

Slavă Domnului că nu s-a întâmplat aşa ! În curând se vor împlini şase ani de când am pace cu Dumnezeu. În fiecare duminică am ocazia să mă închin Domnului în acelaşi loc în care mi-a arătat mila Sa. Cu această amintire mereu prezentă în mintea mea, am motiv să Îi mulţumesc zilnic Lui, Celui ce S-a îndurat de mine.

Pavel scrie Bisericii din Salonic să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate lucrurile: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Isus Hristos, cu privire la voi” (1 Tes. 5.7). Dacă nu ne amintim cum ne-a ajutat Domnul în ziua de azi sau în cea de ieri, tot Îi putem mulţumi pentru mântuire:  „Mulţumesc”. Trebuie să ne aducem aminte de toate binefacerile Lui – să nu uităm însă de necazuri, de evenimentele care nu ne plac aşa de mult – Pavel spune să-I mulţumim pentru „toate lucrurile”. Aceste lucrări ale Domnului din viaţa noastră au rolul de a ne mări credinţa în El astfel încât să ajungem tot mai aproape de desăvârşirea pe care o vom afla în prezenţa lui Hristos (1 Ioan 3:2); bazat pe ajutorul Domnului de ieri, de alaltăieri, de săptămâna trecută, de anul trecut, mă pot încrede în El şi astăzi.

Este bine să ne aducem aminte de Scriptură ca să nu lăsăm să treacă nici măcar o zi fără să fi citit din ea. Moise a lăsat o poruncă pentru viitorii împăraţi evrei: să citească zilnic Scriptura ca să înveţe să se teamă de Domnul, să păzească şi să împlinească toate cuvintele şi poruncile Legii, dar şi să citească Scriptura pentru ca inima lor să nu se înalţe mai presus de fraţii lor (Deut. 17.19, 20). Chiar dacă noi nu mai suntem supuşi acestor legi ci harului, porunca lui Moise este de folos pentru oricare mădular al trupului lui Hristos.

Să ne aducem apoi aminte de fraţii şi surorile noastre: sunt oameni ca şi noi, deci au necazuri – să ne rugăm ca Domnul să le dea izbândă; să mijlocim înaintea lui Dumnezeu pentru ca păcatele să le fie iertate. Judecătorul şi proorocul Samuel considera un păcat să înceteze să se mai roage pentru poporul evreu (1 Sam. 12.23).

Să nu uităm nici de rudele şi prietenii noştri care nu sunt mântuiţi – să ne rugăm să se întoarcă înspre Dumnezeu care nu oboseşte iertând (Isa. 55.7). Este un lucru bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu să ne rugăm şi pentru conducătorii ţării şi ai oraşului în care trăim, ca ei să ia decizii bune, ca noi toţi să trăim în pace şi linişte (1 Tim. 2.1 – 3).

Să nu uităm de evanghelizarea celor din lume, căci noi suntem lumina lumii (Mat. 5.14 – 16); nici de Marea Trimitere a lui Isus Hristos: să facem ucenici (Mat. 28.18 – 20).

Bogdan Marian

Reclame