oglindaUnul din cei trei duşmani ai femeii creştine este firea ei. Acest duşman o face să îşi dorească să fie egoistă şi să îi impresioneze pe alţii. Din moment ce orice femeie este făcută din acelaşi material, având o fire pământească, fiecare se confruntă cu acest duşman.

Eu am o fire pământească, şi această natură firească sau carnală este păcătoasă. Deoarece este păcătoasă, firea mea nu creşte din punct de vedere spiritual. Firea nu poate fi spirituală. Firea mea devine din ce în ce mai slabă, pe zi ce trece. Am în interiorul meu (aşa cum ai şi tu), o dorinţă de a fi egoistă, de a face lucrurile cum vreau eu şi de a-i impresiona pe alţii. Firea mea vrea să fie mai bună decât tine – să am cea mai frumoasă rochie, să fiu cea mai frumoasă, să am cea mai bună casă, şi aşa mai departe. Firea mea, lăsată de capul ei, va ajunge să fie singură – o doamnă în vârstă şi nefericită care nu are nici un fel de dragoste sau influenţă asupra cuiva. Dar atunci când Domnul Isus S-a înălţat la cer, El a ştiut că voi avea nevoie de cineva care să mă ajute să am biruinţă – asupra mea însămi. Şi atunci mi-a lăsat un prieten drag şi scump – Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt poate face lucruri uimitoare prin mine. El poate să supună firea mea pământească şi să mă facă spirituală. Cu ajutorul Duhului Sfânt, duhul meu poate într-adevăr să crească din punct de vedere spiritual, şi să devină mai puternic şi mai blând în fiecare zi. Doar Duhul Sfânt este Cel care mă poate face altruistă, mă poate face să caut folosul altora, să îi iubesc şi să fiu o binecuvântare pentru alţii. Prin mine, Duhul Sfânt vrea ca alte femei să aibă o rochie frumoasă şi o casă frumoasă. Duhul Sfânt nu caută ce e mai bun pentru Sine; El caută binele celorlalţi.

O soţie firească nu va aştepta ca soţul ei să ia iniţiativa; ea va crede că acest lucru este umilitor şi obositor; o soţie plină de Duh Sfânt va găsi libertate, biruinţă şi bucurie în această aşteptare.

O soţie firească îşi va urma soţul doar atunci când acesta va fi de acord cu ea, dar vor fi de acord foarte rar; o soţie plină de Duh Sfânt se va supune dorinţelor soţului ei, chiar şi atunci când nu este de aceeaşi părere.

O mamă firească îşi va părăsi copiii sau îi va ignora deoarece o încurcă; o mamă plină de Duh Sfânt va rămâne dedicată pregătirii copiilor ei, de dragul lor.

O mamă firească se va enerva atunci când unul din copiii ei, ajuns adult, nu o implică într-o activitate la care ea ar fi vrut să participe; o mamă plină de Duh Sfânt va fi bucuroasă că aceşti copii ajunşi la maturitate sunt fericiţi, şi nu se va aduce pe ea însăşi în prim-plan.

O membră firească a unei biserici va merge la biserică pentru a-şi etala o nouă ţinută şi se va enerva dacă nu este luată în considerare pentru o anumită poziţie în lucrare; o membră plină de Duh Sfânt a unei biserici va merge la biserică pentru a-i sluji şi încuraja pe alţii.

 Aş putea continua tot aşa, dar cred că m-am făcut înţeleasă. Aş vrea doar să mai adaug că mi-am trăit viaţa în ambele feluri: şi în fire, şi în Duh. Am experimentat toate paradigmele de mai sus şi am văzut că adevărata biruinţă şi bucurie sunt păstrate pentru femeia creştină umplută de Duhul Sfânt.

Capitolele 5 şi 6 din Efeseni ne învaţă în principal două lucruri: cum să fim pline de Duh, şi cum să ne înţelegem cu alţii. Dacă nu eşti plină de Duh Sfânt, nu te vei putea înţelege cu ceilalţi. Firea ta va interzice asta! Atunci, cum putem fi pline de Duh Sfânt?

  1. Citeşte Biblia şi roagă-te zilnic.
  2. Cere-ţi iertare pentru păcate şi cere umplerea Duhului Sfânt de câteva ori pe zi.
  3. Ascultă predici înregistrate.
  4. Ascultă muzică creştină.
  5. Citeşte şi cântă imnuri de laudă şi cântări creştine.
  6. Subliniază versete în citirea ta zilnică şi reciteşte-le în timpul zilei.
  7. Fă lucruri pentru alţii.
  8. Spune altora despre Domnul Isus.
  9. Stai departe de lucrurile care implică păcatele enumerate în Efeseni 4:25-31.

Eu nu am altceva de oferit celor cu care lucrez, în afară de firea mea păcătoasă. Dar am un dar scump primit de la Dumnezeu – Duhul Său cel Sfânt. Atunci când El mă umple, se întâmplă lucruri minunate. Au loc lucruri extraordinare, cum ar fi: construirea unei căsătorii fericite, creşterea unor copii buni, întărirea relaţiilor familiale şi binecuvântarea fraţilor şi surorilor din biserică.

Nu uita să obţii victoria asupra celui mai mare duşman al tău – tu însăţi. Nu uita să foloseşti cea mai puternică armă pe care o ai – Duhul Sfânt al lui Isus Hristos!

Articol de Cindy Schaap (tradus cu permisiune din „Christian Womanhood“ august 2005)

Publicitate