Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Prov. 22.6).

bikeUna din cauzele majore de divorţ are de-a face cu educaţia copiilor. Sunt însă unele cupluri tinere care se feresc să aibă copii, deoarece se gândesc în primul rând la ei, iar mai apoi se gândesc la copii. Mulţi spun: „Dacă fac copii nu mai am viaţă, pentru că totul se va învârti în jurul copiilor.” Datorită economiei în care trăim, alte cupluri gândesc astfel: „De ce să facem copii dacă nu avem ce să le oferim? Mai întâi trebuie să avem o casă cu cel puţin trei camere, un living şi două băi, o maşină şi un cont de economii şi doar după ce ne-am realizat material ne putem gândi şi noi la un copil, maxim doi.” Cu toate acestea, când cuplurile au realizat ceea ce credeau că trebuie să realizeze înainte de a avea un copil, ele tind să creadă că slujba lor a luat sfârşit, când, de fapt, abia a început. Acel bebeluş adus acasă de la maternitate nu ştie dacă doarme într-un pătuţ de 100 de lei sau unul de 1000 de lei. El nu ştie dacă scutecul lui e Pampers sau un scutec generic. El nu ştie dacă e spălat cu Johnson & Johnson sau cu săpun de casă, însă el ştie când e iubit, ştie când e educat, ştie când e disciplinat. Când îţi cumperi o maşină primeşti o carte de instrucţiuni, care are rolul de a te învăţa ce face fiecare butonaş în parte. Când naşti un copil nu primeşti nicio carte de instrucţiuni la maternitate. Slavă lui Dumnezeu însă că avem un Creator care nu ne-a lăsat în întuneric şi ne-a dat Cartea Lui, care ne învaţă ce principii ar trebui să adoptăm în viaţă atunci când avem onoarea de a fi părinţi. Totuşi, este trist faptul că mulţi consideră metodele lui Dumnezeu învechite, demodate şi chiar depăşite, şi ca urmare nu le pun în practică, lăsând copilul să îşi educe părinţii şi nu viceversa.

În următoarele rânduri aş dori să pun în faţa ochilor dumneavoastră câteva idei de bază care nădăjduiesc să îi ajute pe părinţi sau pe viitorii părinţi în educarea copiilor lor.

Decizia care îi va ajuta cel mai mult pe părinţi în creşterea copilului lor este aceea de a întocmi şi respecta un program pentru copiii lor.

Mulţi psihologi contemporani susţin ideea că un copil ar trebui lăsat să îşi facă singur programul, ar trebui lăsat să se exprime singur, însă în acest caz părintele trebuie să îşi facă programul după copil şi nu copilul după părinte. Copilul este cel care îşi controlează viaţa şi nu părintele. Eu cred că părinţii care au primit în dar de la Dumnezeu acel copil trebuie să aibă controlul întregului cămin, să întocmească un program şi să ajute copilul în a se conforma acelui program.

Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Ştiu foarte bine că un bebeluş are nevoi extrem de mari şi importante. Ştiu că este nevoie de atenţia părinţilor la fiecare două ore pentru a i se da de mâncare sau a fi schimbat, totuşi sunt ferm convins că un program bine determinat este vital pentru echilibrul, stabilitatea şi fericirea acelui cămin, şi mai ales ale relaţiei dintre soţi.

Cuplul trebuie să decidă cine va disciplina copilul şi când va fi disciplinat acel copil.

Observaţi că am spus cine va disciplina şi când, nu dacă ar fi bine ca părinţii să îşi disciplineze copiii. Dacă nu eşti de acord cu disciplinarea copilului tău, spune-i lui Dumnezeu că nu eşti de acord cu metodele Lui. „Cât despre mine eu şi casa mea vom sluji Domnului” şi asta înseamnă că ne vom supune sfaturilor date de El pentru dezvoltarea corectă a copiilor noştri.

Personal, cred că un copil care comite o infracţiune ar trebui să fie pedepsit de părintele care l-a văzut încălcând regula. Totuşi, dacă ambii părinţi sunt acasă, tatăl trebuie să ia iniţiativa de a-şi disciplina copilul. E nedrept atât pentru tatăl copilului, cât şi pentru copilul care a încălcat o regulă şi a fost văzut de mama sa, să audă din partea mamei următoarele cuvinte: „Aşteaptă numai să ajungă taică-tu acasă şi să vezi ce bătaie o să mănânci de la el.” O astfel de metodă disciplinară îl face pe copil să urască venirea tatălui acasă, când de fapt ar trebui să fie bucuros că tata a ajuns cu bine acasă. De aceea, cred că disciplinarea trebuie aplicată imediat de părintele care a descoperit greşeala făcută de copil.

Cred că este bine să se decidă de comun acord câteva reguli în ce priveşte stilul disciplinării şi vârsta la care o anume metodă de pedeapsă poate fi aplicată acelui copil. Când un copil începe deja să se târască, când începe să meargă în patru labe, descoperi că decide singur încotro se târăşte, care e scopul, şi de ce merge într-acolo. La acea vârstă, copiii îşi exprimă voinţa şi chiar îndărătnicia.

Părinţii trebuie să decidă cele bune şi cele rele pentru copiii lor.

Este bine ca părinţii să decidă ce este absolut bine şi absolut rău pentru copiii lor. Apoi, în urma acestor alegeri, cei doi părinţi vor decide când copilul va fi disciplinat. Fiecare cuplu trebuie să îşi facă o listă cu infracţiunile majore pentru care copilul lor va fi disciplinat. Ca idee voi enumera câteva: minciuna, bătaia între fraţi, neascultarea, comentatul când i se cere copilului să facă un lucru anume etc.

Părinţii ar trebui să aibă o vacanţă de familie în care nu poate fi invitat nimeni din afara familiei.

Sunt sigur că veţi face anumite ieşiri ca familie la care vor participa şi alte cupluri cu alţi copii, însă este înţelept ca la vacanţa care aparţine familiei să nu participe prieteni sau neamuri. Unitatea familială trebuie întărită, iar vacanţele în familie vor ajuta acea familie să strângă rândurile, să fie apropiată, să fie de neînvins.

Părinţii înţelepţi vor programa un timp în fiecare săptămână cu fiecare copil în parte.

Acest sfat este mai greu de îndeplinit mai ales dacă ai zece copii, însă în familia obişnuită mama va petrece mai mult timp cu copiii decât tatăl. De aceea, tatăl ar trebui să aibă un timp special cu fiecare copil în parte în fiecare săptămână. Acest timp trebuie programat înainte, aşa încât copilul să aştepte cu nerăbdare acea zi. Este extrem de important să nu zici una şi să faci alta, să nu programezi o astfel de întâlnire cu copilul tău şi apoi să fii prea ocupat pentru a te ţine de cuvânt. Mai bine nu faci o promisiune decât să o faci şi să nu o împlineşti.

Activităţile pe care le poţi face cu copiii tăi sunt variate. Cred că, printre altele, trebuie să îţi înveţi copilul să umble cu Dumnezeu, să lucreze, să citească, să fie interesat de învăţătură. Nu uita însă să te joci cu copilul tău, să alergi împreună cu el, sau să vizitezi locuri pe care copilul doreşte să le viziteze. Asta nu înseamnă că oridecâteori ieşi în oraş cu copilul tău trebuie să cheltuieşti bani, însă dacă-i dai o parte din timpul tău, îi dai de fapt o parte din viaţa ta. În medie, un tată petrece doar două minute pe zi cu copilul său, ceea ce este tragic şi nu ar trebui să fie o statistică adevărată pentru credincioşi.

Părinţii înţelepţi vor folosi o bonă pentru a petrece timp doar ei doi.

O căsnicie continuă la fel cum a început:  soţul a câştigat inima soţiei petrecând timp cu ea. Asta înseamnă că un cuplu înţelept va continua să practice lucrurile care i-au adus împreună. Soţul ar trebui să continue să fie romantic, să cumpere cadouri soţiei, să îi cumpere flori, să îi scrie poezii, să o sune pe neaşteptate pentru a-i spune cât de mult o iubeşte. Toate acestea vor ajuta la dezvoltarea atmosferei de afecţiune dintr-un cămin.

Copiii însă pot distruge foarte uşor acea afecţiune, pot fura timpul pe care cei doi îl petreceau împreună. Mai toţi părinţii au o reţinere în a lăsa copilul lor pe mâna altcuiva (chiar dacă e vorba de bunicii copilului), însă de dragul căsniciei lor e foarte important să petreacă măcar o seară pe săptămână doar ei doi.  Pentru părinţii care sunt activi într-o biserică nu va fi greu să găsească o tânără pe mâna căreia să îşi lase copilul fără a se întreba în fiecare moment al serii dacă fata se descurcă. Decât un copil cu o mamă divorţată sau un tată divorţat, mai bine un copil cu o bonă o seară pe săptămână. Pentru binele întregii familii, părinţii înţelepţi vor petrece timp doar ei doi.

Acestea sunt doar câteva gânduri de bază care ne pot ajuta în a ne creşte copiii, care la rândul lor îi vor creşte pe nepoţii noştri.

George Pordea