Rânduiala socială în care trăim astăzi ne împinge tot mai mult spre câteva afirmaţii extrem de importante. Un moto al zilelor noastre spune: „orice om este liber să trăiască cum doreşte“. Altul susţine ideea că omul trebuie să folosească orice mijloc pentru a se ridica la un alt nivel. Cel pe care îl vom analiza în continuare spune că „fără bani nu poţi face nimic“. Ne îndreptăm atenţia asupra acestui subiect pentru că, fie că recunoaştem, fie că nu, banii sunt unul din cele mai  controversate subiecte ale secolului în care trăim.


Ca şi creştini, suntem conştienţi că lumea înconjurătoare nu se limitează doar la bani, şi că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, dar de asemenea ne izbim de realitatea dură conform căreia oriunde ne îndreptăm avem nevoie de bani. Banii sunt o necesitate, şi orice produs, orice bun sau orice serviciu se plăteşte. Faptul că majoritatea dintre noi petrecem cel puţin 40 de ore pe săptămână muncind… pentru bani, dovedeşte acest lucru. Ne dorim condiţii de viaţă mai bune, un frigider plin şi un acoperiş frumos deasupra unui cămin călduros, iar preţul pentru toate acestea se plăteşte tot în…bani. Constatăm deci că, în lumea reală, nu ne putem detaşa de eforturile societăţii de a obţine mai mulţi bani.
Dacă aruncăm însă o privire în istorie, vom observa că aceasta nu este o problemă nouă, ci este doar o pălărie mai cochetă pe capul aceleaşi Mării. Capitalismul nu este primul sistem care solicită individului eforturi intense pentru ridicarea nivelului de trai. De fapt, orice sistem economic are ca scop (cel puţin declarat oficial), îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a standardelor de trai ale individului. De aceea, în toate timpurile şi indiferent de formele de guvernământ, provocarea a fost aceeaşi: o viaţă mai bună.
Ceea ce diferă astăzi faţă de vremurile trecute este sistemul de evaluare a progresului. Despre Iov ştim că era foarte bogat pentru că „avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe şi un foarte mare număr de slujitori“ (Iov 1.3), şi a devenit şi mai bogat când „Domnul i-a dat îndoit decât tot ce avusese“(42.10). Liviu Rebreanu ni-l prezintă pe Ion, un om care nu s-a dat înapoi de la nimic ca să deţină cât mai mult pământ, simbolul avuţiei din secolul al XIX-lea. Astăzi, citim despre conturile în valută din băncile elveţiene ale unor magnaţi şi ne imaginăm cum un sac de bani ne-ar putea schimba viaţa.
Dacă altădată bogăţia se dovedea prin mulţimea vitelor sau mărimea domeniului feudal, astăzi proprietăţile şi conturile sunt cei mai evidenţi indicatori ai stării financiare a unui om. Capcana este să verificăm nivelul fericirii, sau bunăstarea sufletească, sau sănătatea relaţională şi mentală după aceeaşi indicatori. Mai grav este când ne aplicăm unul altuia, sau chiar propriei persoane aceeaşi verificare.
Ştim foarte bine că viaţa noastră, ca şi copii ai lui Dumnezeu, este împlinită doar în Isus Hristos, şi niciodată în multele sau puţinele cifre din conturile bancare. Este însă dificil să nu fim dis(a)traşi de această aspiraţie permanentă spre ceea ce nu avem, şi să căutăm împlinirea după colţul următor. Un singur lucru ne va proteja: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.“ (Mat. 6.33)

Articol de Paul Oprea

Publicitate