articol de Ionatan Piroşca

E început de an.

E greu să intri într-o aşa nou nouţă porţie de viaţă fără să-ţi propui câteva linii ale străbaterii perioadei de încă o roată în jurul soarelui. Aşa că mici şi mari, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, toţi ne propunem câte ceva. Cred că aş termina repede spaţiul acestei pagini, numai schiţând câteva dintre planurile pe care şi le fac oamenii la început de an.
Toţi îşi fac planuri de viaţă. Nu am auzit pe nimeni să-şi facă serios un plan de moarte. Să-şi fixeze puncte de reper în apropierea ei. Sau să-şi avânte credinţa dincolo de necunoscutul ei. Şi când ne gândim că toţi avem parte de asta, dacă nu anul ăsta, atunci la anul, sau la celălalt, sau Dumnezeu ştie când, dar avem, e cel puţin ciudat că nimeni nu spune: „Mi-am făcut planul de moarte“.


Ne gândim să terminăm şcoala, să ne căsătorim, să ne căsătorim copiii, să îmbătrânim frumos, să avem o pensioară bună, o căsuţă… Alergăm după soluţii până când chiar alergarea singură ajunge o soluţie. Ne uităm chiar şi planurile, dar alergarea rămâne. Devine viaţa din noi, alimentată de zilele acestui an care se învecheşte cu fiecare minut, dar când eşti în alergare nu prea ai timp pentru detalii.
Mai moare câte unul în jurul tău, tu nu, n-ai timp să priveşti mai atent, ai de ajuns undeva… Unde? Nu mai are importanţă, acum alergi. Te trezeşti bătrân şi alergi mai departe, planurile au sărit dintr-un an în altul, e aşa de seducătoare alergarea…!
Poate că va veni o vreme când vei înălţa steagul alb al recunoaşterii zădărnciei… Cum spunea Solomon, al „goanei după vânt“. Iar Domnul accentuează: „… şi toate astea ale cui vor fi?“ Da, acum par încântătoare, unele chiar sunt, dar cine le-a luat cu el vreodată? Poare faraonii, în piramidele lor, dar se pare că n-au avut nevoie de ele. Au rămas altora. Ale tale, ale cui vor fi?
Până la urmă, nimeni nu spune să nu trăim organizat. Să nu ştim pe unde mergem. Dar marele risc de a uita şi de planuri şi de tot, ne paşte. Primejdia ratării ţintei de dragul drumului e reală. Asta, dacă nu ai un plan de moarte care să te ţină treaz în alergarea ta. Doar aşa te poţi bucura, paradoxal, de viaţă… Numai aşa reuşeşti să-i vezi toate amănuntele şi să le acorzi cuvenita atenţie.

Publicitate