Cine eşti?

Îmi place să cred că sunt un om bogat. Sunt cunoscut de mulţi, sunt prezent în fiecare zi la Templu, sunt un om de referinţă în anturajul meu şi sunt dispus să arăt uneori milă faţă de săraci. Pe deasupra, sunt părinte, lider religios şi orator. După cum vezi, sunt multe. Nu aş putea spune într-un singur cuvânt cine sunt.

La ce ai renunţa cu uşurinţă din toate câte eşti?

Să renunţ? De ce să renunţ? Nu aş renunţa la nimic. Tot ce sunt am devenit prin eforturile mele şi fără ajutorul nimănui. Mi-am construit case, mi-am sădit livezi. Ce dreptate mi-aş mai face dacă aş începe acum să dau în stânga şi în dreapta celor ce nu au muncit deloc pentru mine? Însă dacă tot întrebi, mi-ar fi totuşi uşor să nu mai dau bani şi pâine celor care îmi bat în fiecare zi la uşă. Vin mereu în cele mai nepotrivite momente.

Cu tot ce ai, trebuie să fii un om foarte mulţumit…

N-aş spune chiar mulţumit. Sunt alţii care au mai mult ca mine. Doar azi am fost cu un vecin la Templu ca să ducem câteva daruri pentru vistierie. Darul lui a fost de trei ori mai mare decât al meu! Închipuie-ţi ce bogăţii trebuie să aibă omul ăla acasă.
Dacă aş avea şi eu ce are el…  Probabil că aş fi mai generos cu cerşetorii; darul meu pentru Templu ar fi şi el mai mare; aş fi cu siguranţă mai fericit. Da…
Dar cum nu am destul, nu dau.

Destul?

Destul.
* * *

Fiul meu,

De când ai plecat, durerea şi singurătatea mă copleşesc; dar dacă ţie ţi-e bine, rămâi unde eşti. Eu vreau să-ţi scriu câteva rânduri despre mine.
Ieri am bătut la uşa unui om foarte bogat din ţinutul nostru. Deşi e bogat, e şi foarte generos: mi-a dat o pâine şi doi bănuţi. M-am bucurat foarte mult şi hotărâsem să mănânc pâinea cu cumpătare ca să-mi ajungă o săptămână, iar banii să-i pun deoparte. Însă azi am ascultat în sinagogă pe un Om. Ştiam că unii îl numesc „Profet“, iar alţii, „Învăţător“; unii dintre preoţi zic că ar fi un impostor. Dar vorbea cu putere, încât trupul meu vibra la fiecare cuvânt al Său. Ştii ce a zis? Să ne strângem comori în ceruri, unde nu le pot mânca moliile şi rugina.
M-am simţit atât de vinovată! Ieri priveam bănuţii aceia ca pe o comoară de preţ, dar cuvintele Lui m-au făcut să sper şi să caut o comoară cu mult mai valoroasă. Aşa că i-am dus la Templu şi i-am aruncat în vistierie. Întâmplător, l-am văzut acolo şi pe omul acela bogat care mi-a dat bănuţii. Mai era cu el un alt om, tot bogat, şi aduceau împreună daruri scumpe. Mi-a părut rău că nu am avut mai mult, ca să dau mai mult…

Te aştept cu drag,
Mama ta

P.S. M-am tot gândit şi mi-am dat seama cât de valoroasă e viaţa mea, chiar şi acum, la bătrâneţe. Nu am nimic altceva de valoare, nu am fost niciodată Cineva, dar Omul acela m-a determinat să cred că nu am nevoie decât de un singur lucru ca să am parte de mulţumire: să fiu.

Articol de Ioana Fântână

Publicitate