A trecut o vreme, vine o alta, îmbătrânim între prieteni şi neprieteni căutând prietenia.
Nu mă interesează prea tare ce fel de oameni încap în rugăciunea mea. Mă rog pentru toţi. E o zi care va fi alta mâine, dar oamenii vor fi aceiaşi, iar eu mă voi ruga pentru ei. Toţi avem neliniştile noastre, angoasele şi insatisfacţiile noastre, dar nu toţi avem rugăciunile noastre.

Parafrazând, ar veni cam aşa: spune-mi pentru ce te rogi, ca să-ţi spun cine eşti. Apoi, ce cuvinte folosim? “Doamne, dă binecuvântarea Ta” şi fiecare se gândeşte la altceva. La copilul bolnav, la contul din bancă, la vita din grajd… Dumnezeu se gândeşte la toate şi priveşte inima. De acolo începe El să binecuvânteze. De multe ori auzim predicându-se despre binecuvântările materiale, de parcă de asta ar depinde rostul omului. Nimic mai absurd. “Toate acestea vi se vor da pe deasupra”. Care şi cum?

Când cineva găseşte Împărăţia lui Dumnezeu, găseşte totul. Adică restul rămâne “deasupra”, inutil, ca un bagaj peste alt bagaj, ca o grijă în plus. Averi, glorie omenească, câştiguri de tot felul, ” avuţii nedrepte”, numai bune de făcut prieteni cu ele. Sculptorul Liviu Mocan a săpat în piatră pe trotuarele Clujului, lângă monumentul închinat martirilor Revoluţiei, cuvintele Domnului Isus care spun că “nu este mai mare iubire decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii lui”. Iar viaţa o poţi da murind sau trăind. Trăind şi dăruind….

Ionatan Piroşca

Publicitate