Recunosc. Întotdeauna mi-a fost greu să dau mai departe un dar primit. Întind mâna să dau un obiect sau un sentiment la care ţin mult, şi brusc o voce strigă în mine: “Al meu!”.
Adevărul este că prea rar am stat să mă gândesc serios: “Al cui?”. Cine, în mine, îşi revendică dreptul de a poseda? Şi după ce criterii?
Cine nu e greu de aflat. De când Domnul Isus a început să facă curat în inima şi mintea mea, acest locatar neşlefuit pe nume Fire bate cu pumnii şi cu picioarele la toate uşile. Când, în slăbiciunea mea, îi deschid ‘doar un pic’ uşa de la vreuna din ele, el dă năvală şi pune mâna pe ce găseşte: sentimente, emoţii, amintiri, decizii, dorinţe; apoi începe să le taie şi să le mâzgălească. După ce criterii? După niciunul. Firea e haotică şi oarbă. Firea vorbeşte înainte să gândească, acuză înainte să ierte, loveşte înainte să mângâie; urăşte înainte să iubească. Firea întotdeauna ia înainte să ofere. De aceea nu am putut niciodată discuta cu ea. Dacă îi dau voie înăuntru, eu trebuie să ies şi să-mi trag înapoi mâna cu darul.
Ce poveste tristă, nepotrivită pentru Evenimentul din iesle. Acolo, magii au dat daruri scumpe. Au dat chiar mai mult decât atât. Au dat odihnă în schimbul unui drum lung, obositor, şi un genunchi plecat înaintea unui Prunc abia născut. Nici urmă de camere răscolite în inima lor. Totul era aranjat şi gata de oferit. Însuşi Crăciunul sărbătoreşte Darul lui Dumnezeu. De Crăciun, mai întâi s-a dat şi doar apoi s-a primit. S-a dat o stea şi magii au primit un drum; s-a dat o veste şi păstorii s-au bucurat; s-a dat o iesle sărăcăcioasă şi s-a primit un Împărat. Ce puţin s-a dat, dar ce mult s-a primit!
Se pare că e simplă soluţia împotriva stăruinţei cu care bate Firea la uşă. Să nu îi deschid. Dacă ea e afară şi eu înăuntru cu Dumnezeu, vocea ei se pierde înainte să ajungă la mine; iar eu am liniştea si timpul necesar să privesc în jur şi să înţeleg că tot ce am e un potenţial dar. Şi asta pentru că ceea ce am, Dumnezeu mi-a dat şi El va pune la loc: iertare, dragoste, bucurie, nădejde.
Ale cui sunt toate?
Ale Tale, Doamne…
Ioana Fântână
Revista Impuls 
Lasă un comentariu
Comments feed for this article