Unul dintre cele mai proeminente personaje ale Scripturii se regăseşte în paginile Vechiului Testament. Numele său a fost schimbat de însuşi Dumnezeu din Avram în Avraam, tatăl unei mulţimi (Gen 17.5). El este primul numit Evreu în Biblie şi tot el este primul care a primit un moştenitor ca dar din partea Domnului, pe Isaac (Gen 15.3,4, Gen. 21.1,2). Avraam a primit cu multă bucurie acest dar, întrucât soţia i l-a născut la bătrâneţe. Isaac, la rândul său, a primit doi băieţi ca dar din partea Domnului – pe Esau şi pe Iacov – acest lucru este arătat în capitolul 25 din Geneza, acolo unde scrie că Rebeca era stearpă, iar Isaac s-a rugat ca ea să aibă copii.

Ucenicul lui Ilie, proorocul Elisei, a fost cel prin care Domnul a dat un fiu unei sunamite (2Împ. 4.16), iar fruntaşul Iair a primit pentru a doua oară fetiţa sa în dar – prima oară – când a născut-o soţia lui, şi a doua oară – când a înviat-o Isus Hristos (Mat. 9.18-25).

Dumnezeu promite prin profetul Isaia că Israel va fi plin de fiii de care a fost lipsit (Isaia 49.17-22), iar Solomon, cel mai înţelept dintre oameni, recunoşte că fiii sunt o binecuvântare de la Domnul (Ps 127.3-5). Totuşi, niciunul din aceşti copii nu a adus prin naşterea lui ceea ce a adus naşterea lui Isus Hristos: prilejul ca prin jertfa Acestuia oamenii să se poată împăca cu Dumnezeu. Zdrobit pe cruce pentru păcatele poporului său, dar şi pentru ale acelora ce nu erau din acelaşi neam cu El, purtând păcatele noastre şi pedeapsa lor în locul nostru, Hristosul a dat cel mai de seamă dar oamenilor: viaţa veşnică (Rom 6.23b, Ioan 11.25,26a). Oricine îşi pune credinţa în Hristos este mântuit, iertat de păcatele sale (Ioan 14.6, Fapte 4.12).

Totuşi, dragostea lui Dumnezeu manifestată prin faptul că Şi-a jertfit Fiul pentru păcatele oamenilor (Ioan 3.16) nu s-a oprit aici – Pavel ne spune că Hristos a dat daruri oamenilor: “De aceea este zis: s-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efes 4.8); chiar mai mult, Pavel spune că orice avem este primit (1 Cor 4.7).

Ceea ce primesc oamenii vine prin Duhul Sfânt care dă fiecăruia după placul Său (1 Cor 12.11), dar aceste daruri duhovniceşti (înţelepciune, cunoştinţă, credinţă, darul tămăduirilor, vorbirea în limbi, puterea de a face minuni, proorocia, deosebirea duhurilor) sunt date nu pentru folosul celui ce le primeşte, ci pentru folosul celor mulţi (1 Cor 12.7).

Cortul întâlnirii – locul în care Marele Preot mijlocea şi făcea ispăşire pentru poporul evreu – a fost construit de Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda (Exod 31.1-11), insuflat fiind de Duhul Sfânt. Ceea ce a construit acest om a folosit unei întregi naţiuni timp de mai multe generaţii, întrucât mulţi preoţi au slujit în acest cort (Evrei 7.23). Prin înţelepciunea ei, o femeie a salvat o întreagă cetate atunci când Ioab, căpetenia oştirilor lui David, căuta s-o distrugă pentru a-l ucide pe cel ce a semănat dezbinare în Israel (2 Sam 2.22). Toate acestea ne arată ce putem face cu darurile pe care Domnul ni le dă: putem să le folosim la potenţialul lor maxim făcând bine unui singur om, unei familii, unui oraş, chiar unei ţări întregi.

Nu ştiu ce ţi-a dat Domnul, dar tu îţi cunoşti talentele, aptitudinile, şi lucrurile pe care le poţi face foarte bine. Ce ai, dăruieşte pentru folosul altora – Hristos ne învaţă că este mai bine să dăm decât să primim. Cine ştie dacă nu cumva ajutorul tău va aduce un om la mântuire.

Recunoaşte că ce ai vine de la Domnul (Deut. 8.17-18) şi pune-te la dispoziţia Lui, iar El te va ajuta să faci lucruri mari. David a fost păstor, dar a murit împărat. Nu contează ce ştii să faci, atâta timp cât ceea ce faci duci la bun sfârşit de dragul Domnului şi pentru folosul celor mulţi.

Bogdan Marian

Publicitate