You are currently browsing the category archive for the 'Impuls nr.6' category.
Din sumar:
Banii… banii! – editorial
Ale cărei Împărăţii sunt bogăţiile? – articol de Alin Cristea
Banii vorbesc!? – articol de Claudiu Preda
Există o legătură crucială între viaţa financiară şi cea spirituală a unei persone.
Mulţumirea de a fi om bogat sau om sărac - articol de Ioana Fântână
Buget de familie – articol de George Pordea
Viata de familie
Valoarea banilor – articol de Paul Oprea
Iubirea de bani – articol de Bogdan Marian
Bani în sos picant – articol de Aurel Preda
Nimic nu e pe gratis – articol de Cristina Olariu
Cămil şi urechile acului – articol de Ionatan Pirosca
Mai peste tot pe unde mergem auzim cuvântul „bani“. În societatea în care trăim banii vorbesc destul de tare.
Banii sunt o forţă călăuzitoare în deciziile care se iau la tot pasul; banii ne ajută să obţinem lucrurile de care avem nevoie şi lucrurile pe care ni le dorim; banii sunt urmăriţi de toţi oamenii care au convingerea că dacă ar avea bani, ar fi fericiţi şi împliniţi.
De-a lungul istoriei umane şi a Bisericii au existat multe subiecte fascinante – precum relaţia oame-nilor / a creştinilor cu autoritatea politic-administrativă, cu societatea, cu bogăţiile – care au dat naştere multor pagini de meditaţii şi indicaţii teoretice şi practice atât în spaţiul confesional cât şi în cel secular.
Încă de pe vremea când Isus umbla printre oameni, care rămâneau miraţi de răspunsurile Lui, unii păreau interesaţi de reflecţia asupra unor chestiuni precum: „Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?“ (Mat. 22.17) Spun „păreau“ întrucât reacţia Învăţătorului a fost fără echivoc: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?“ Chestiunile sensibile erau folosite de farisei pentru a încerca „să prindă pe Isus cu vorba“.
Prima tentaţie pe care trebuie să ne-o reprimăm, atunci când dorim să căutăm nişte răspunsuri, este să nu încercăm să prindem pe cineva cu vorba. Mai ales că s-ar putea să dăm peste Cineva la ale Cărui cuvinte să rămânem miraţi.
Există o legătură crucială între viaţa financiară şi cea spirituală a unei persoane
“Banii vorbesc, banii vorbesc/ Unii te ridică, alţii te lovesc
Banii nu tac, banii se fac…. / Banii vorbeeeeesc!”
Aşa suna un cunoscut „şlagăr“ al anilor ‘80. Nu ştiu dacă autorul piesei înţelegea toate implicaţiile acestor versuri.
Oricum, avea mare dreptate. Este foarte adevărat că „banii vorbesc“. Dar ce ne spun ei oare? Crunta realitate este că banii celor mai mulţi dintre noi nu ne spun decât un singur lucru: „adio!“. Cum se face că în mâinile noastre banii devin „lichizi“ şi se scurg printre degete aidoma nisipului cel mai fin? Ce ar fi de făcut?
Am putea începe cu câteva principii bine ancorate în Scriptură şi verificate de societatea în care trăim. Poate pentru unii pare ciudată sau chiar necorespunzătoare asocierea celor două dimensiuni, dar echilibrul între viaţa spirituală şi cea financiară este esenţial. Viaţa creştinului este practic o pendulare perpetuă între cele două lumi. Pendulare nu în sensul compromisului, ci în sensul accesului liber pe care copilul lui Dumnezeu îl are la Tronul de Har.
Pentru alţii „mai spirituali“ cele două aspecte ale vieţii sunt diametral opuse şi trebuiesc trăite ca atare. Pentru aceştia din urmă însă, trebuie să amintesc câteva adevăruri de genul „Ştiaţi că…?“
Cine eşti?
Îmi place să cred că sunt un om bogat. Sunt cunoscut de mulţi, sunt prezent în fiecare zi la Templu, sunt un om de referinţă în anturajul meu şi sunt dispus să arăt uneori milă faţă de săraci. Pe deasupra, sunt părinte, lider religios şi orator. După cum vezi, sunt multe. Nu aş putea spune într-un singur cuvânt cine sunt.
La ce ai renunţa cu uşurinţă din toate câte eşti?
Dacă ar trebui să aleg unul din subiectele care produce mari tensiuni în familie nu aş putea rămâne nepăsător faţă de subiectul finanţelor, care este un subiect foarte controversat. Cred că un cuplu ar trebui să înveţe să comunice liber despre orice, însă am descoperit că acest subiect al banilor intră în discuţie doar în perioadele de criză, când soţul sau soţia simte că nevoile materiale nu sunt împlinite. Aş dori să dezbatem împreună câteva principii biblice şi practice care să ne ajute în acest vast domeniu al finanţelor.
Rânduiala socială în care trăim astăzi ne împinge tot mai mult spre câteva afirmaţii extrem de importante. Un moto al zilelor noastre spune: „orice om este liber să trăiască cum doreşte“. Altul susţine ideea că omul trebuie să folosească orice mijloc pentru a se ridica la un alt nivel. Cel pe care îl vom analiza în continuare spune că „fără bani nu poţi face nimic“. Ne îndreptăm atenţia asupra acestui subiect pentru că, fie că recunoaştem, fie că nu, banii sunt unul din cele mai controversate subiecte ale secolului în care trăim.
Roma ultimului secol înainte de prima venire a lui Isus Hristos a cunoscut o formă nouă de guvernare: triumviratul. Acesta presupunea, după cum indică şi numele, trei persoane cu drepturi egale ce conduceau, la acea vreme, capitala lumii. Aceştia erau Caesar, Pompei şi Crassus. Ultimul dintre ei era unul dintre cei mai bogaţi cetăţeni romani, poate unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. Setea lui pentru bani l-a dus la pieire: încercând să cucerească ţara parţilor, Crassus a fost învins de aceştia, iar legenda spune că parţii, ca să-i potolească setea de avere, i-au turnat pe gât aur topit.
Inspiraţia fără transpiraţie este doar un vis pentru o zi. Pe Dumnezeu nu Îl deranjează dacă tu faci bani. El este deranjat dacă tu le slujeşti şi dacă eşti aşa de ocupat să faci bani încât să uiţi să I te închini.
Fă-ţi timp şi ascultă ce vorbesc două persoane: dacă nu vorbesc despre şeful lor, despre partenerul de viaţă sau despre sex, atunci cu siguranţă vorbesc despre bani. Se pot câştiga mulţi bani prin înşelăciune, furt, magie (albă sau neagră), escrocherie, droguri, fraudă, dar Gen. 3.17b spune: ,,Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din «pământ» în toate zilele vieţii tale“. Vrei să ai bani? Atunci riscă puţin şi munceşte. A nu risca este de fapt cel mai mare risc. Cel care nu riscă nimic, nu face nimic, nu are nimic, nu schimbă nimic, nu simte nimic, nu învaţă nimic, este un nimic.
Articol de Cristina Olariu
Am rămas marcaţi de ajutoarele de care de multe ori nu aveam nevoie, de sponsorizări pe care nu întotdeauna le-am meritat. Românii, mari amatori de gratuităţi, fac coadă în faţa oricărei posibilităţi de a mai obţine ceva pe degeaba.
Există o mentalitate alimentată de regimul comunist: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc“. O etică a muncii complet răsturnată. Suntem renumiţi pentru lucrul de mântuială. Să vorbim despre gropile din asfalt, serviciile de proastă calitate, vânzătoarele ursuze, funcţionarii arţăgoşi şi câte şi mai câte oftaturi zilnice?
Dar cum se explică hărnicia „căpşunarilor“? Echipele de români care pun gresie, faianţă, parchet sunt renumite peste graniţă. Care este miracolul care îl transformă pe românul fără chef, într-un muncitor punctual şi conştiincios?
Comentarii